Patriciu Fechet ÎNCEPUTUL NECUMPĂTĂRII Satana a adunat - TopicsExpress



          

Patriciu Fechet ÎNCEPUTUL NECUMPĂTĂRII Satana a adunat laolaltă pe îngerii căzuţi, pentru a plănui o cale de a face cel mai mare rău posibil familiei omeneşti. Propuneri după propuneri au fost făcute până ce însuşi Satana s-a gândit la un plan. Va lua fructul viţei-de-vie şi, de asemenea, al grâului, împreună cu alte produse lăsate de Dumnezeu ca alimente, va face din ele otrăvuri care vor ruina puterile fizice, mintale şi morale ale omului şi astfel îi va supune simţurile, pentru a avea deplin control asupra lui. Sub influenţa băuturii, oamenii pot fi conduşi să comită crime de tot felul. Prin apetitul pervertit, lumea va fi coruptă. Conducându-i pe oameni la consumarea de alcool, Satana avea să-i facă să se degradeze treptat. Satana a reuşit să întoarcă lumea de la Dumnezeu. Binecuvântările oferite de dragostea şi harul lui Dumnezeu au fost transformate în blestem de moarte. Cel rău a pus în om setea după alcool şi tutun. Această poftă, lipsită de suport natural, a distrus milioane de oameni. - Review and Herald, 16 aprilie 1901. Secretul strategiei vrăjmaşului. - Necumpătarea de orice fel toceşte organele de percepţie, slăbind într-atât puterea creierului, încât cele veşnice nu mai sunt apreciate, ci sunt puse în rând cu lucrurile comune. Puterile nobile ale minţii, destinate unor scopuri înalte, sunt aduse în robie faţă de pasiunile josnice. Dacă obiceiurile noastre în ceea ce priveşte fizicul nu sunt corecte, capacităţile noastre mintale şi spirituale nu pot fi puternice, pentru că există o dependenţă reciprocă între dimensiunea fizică şi cea morală a omului. - Testimonies, vol. 3, pag. 50, 51. Comunicând cu întregul organism, nervii din creier sunt singurul mijloc prin care Cerul poate transmite mesaje omului şi-i poate influenţa viaţa interioară. Tot ceea ce afectează circulaţia curenţilor electrici în sistemul nervos slăbeşte vigoarea capacităţilor vitale, iar rezultatul este pierderea receptivităţii mintale. - Testimonies, vol.2, pag. 347. Satana este permanent în alertă, pentru a aduce rasa umană pe deplin sub controlul lui. Cea mai puternică priză a lui la om este prin apetit şi pe acesta caută el să-l stimuleze, pe orice cale posibilă. - Counsels on Diet and Food, pag. 150. Schema lui Satana de demolare a Planului de Mântuire. - Satana este în război cu guvernarea lui Dumnezeu de când s-a răzvrătit prima dată. Succesul lui în ispitirea lui Adam şi a Evei în Eden şi introducerea păcatului în lume i-au dat impuls acestui arhivrăjmaş, iar el s-a lăudat în faţa îngerilor din cer că, atunci când va veni Hristos în natură umană, va fi mai slab decât el şi că-L va înfrânge prin puterea sa. Satana a jubilat când Adam şi Eva n-au putut să reziste insinuărilor lui, care făceau apel la apetitul lor. El i-a supus în acelaşi fel pe locuitorii lumii antice, prin îngăduirea poftei şi a pasiunilor stricate. Prin satisfacerea apetitului i-a înfrânt el pe israeliţi. Satana s-a lăudat că însuşi Fiul lui Dumnezeu, care a fost cu Moise şi cu Iosua, nu va reuşi să reziste în faţa puterii lui şi să-Şi ducă poporul ales în Canaan, pentru că aproape toţi dintre cei care au părăsit Egiptul au murit în pustie. De asemenea, s-a lăudat că l-a ispitit pe blândul om Moise să-şi atribuie slava care I Se cuvenea lui Dumnezeu. El i-a făcut, prin îngăduirea apetitului şi a pasiunii, pe David şi pe Solomon, care erau în mod special favoriţi ai lui Dumnezeu, să-I provoace dizgraţie. De asemenea, s-a mai lăudat că el poate chiar să împiedice scopul lui Dumnezeu de salvare a omului prin Isus Hristos. - Redemption or the Temptation of Christ, pag.32. Cea mai eficientă ispită a lui, azi. - Satana vine la om, aşa cum a mers la Isus, cu ispitele lui extrem de puternice pentru îngăduirea apetitului, ştiind bine că are putere să-l biruie pe om în acest punct. El i-a biruit pe Adam şi pe Eva în Eden, prin poftă, şi aceştia şi-au pierdut binecuvântatul cămin. Câtă nefericire şi crimă au umplut lumea noastră drept consecinţă a căderii lui Adam! Cetăţi întregi au fost rase de pe faţa pământului din cauza nelegiuirilor înjositoare şi a fărădelegii revoltătoare, care au făcut din oameni o pată în univers, îngăduirea apetitului stă la baza tuturor păcatelor omului. Prin apetit, Satana a controlat mintea şi fiinţa. Mii de oameni care ar fi putut să mai trăiască au intrat prematur în mormânt sau în ruină fizică, mintală sau morală. Ei au avut mari posibilităţi fizice, dar au sacrificat totul pentru îngăduirea apetitului, ajungând să fie conduşi de poftă. - Testimonies, vol. 3, pag. 501, 502. Satana triumfă în lucrarea lui de ruină. - Satana exultă când vede familia umană afundându-se din ce în ce mai adânc în suferinţă şi mizerie. El ştie că aceia care au obiceiuri rele şi trupuri slăbite nu-I pot sluji cu sârguinţă, perseverent şi curat lui Dumnezeu. Un trup bolnav afectează creierul. Pe Domnul îl slujim cu mintea. Capul este capitala trupului. Satana învinge prin lucrarea lui de ruină, pe care o produce conducând familia umană să-şi îngăduie unele obiceiuri distrugătoare pentru ei şi ceilalţi; prin aceste mijloace, el îl jefuieşte pe Dumnezeu de slujirea care I se cuvine. - Spiritual Gifts, vol. 4, pag. 146. Ce mâncăm şi cum trăim. - Îngăduirea poftei este cauza cea mai mare a debilităţii fizice şi mintale şi stă la temelia slăbiciunii prezente pretutindeni. - Testimonies, vol. 3, pag. 487. Sănătatea noastră fizică este întreţinută de ceea ce mâncăm; dacă poftele noastre nu sunt ţinute sub controlul unei minţi sfinţite, dacă nu suntem cumpătaţi în tot ceea ce mâncăm şi bem, nu vom fi în starea de vigoare mintală şi fizică pentru a studia Cuvântul cu scopul de a afla ce spune Scriptura, ce trebuie să facem pentru a moşteni viaţa veşnică. Orice obicei nesănătos va determina o stare nesănătoasă în organism şi maşinăria delicată şi vie a stomacului va suferi şi nu va mai fi capabilă să-şi facă în mod corespunzător lucrarea. Dieta are mult de-a face cu dispoziţia de a cădea în ispită şi de a păcătui. - Counsels on Diet and Food, pag. 52. Aici au eşuat Adam şi Eva. - Prin ispitirea de a ceda poftei au căzut Adam şi Eva, la început, din starea lor nobilă, sfântă şi fericită. Şi, prin aceeaşi ispită, a degenerat rasa umană. Oamenii au îngăduit ca apetitul şi pasiunea să preia tronul şi să supună raţiunea şi intelectul. - Testimonies, vol. 3, pag. 139. Au urmat copiii. - Eva a fost necumpătată în dorinţe când a întins mâna să ia din fructul pomului interzis. Satisfacerea de sine a domnit aproape total în inima oamenilor după cădere. În mod deosebit apetitul a fost îngăduit şi ei au fost conduşi de acesta, în locul raţiunii. De dragul satisfacerii gustului, Eva a călcat porunca lui Dumnezeu. El îi oferise tot ceea ce-şi dorea, totuşi Eva nu a fost mulţumită. După aceasta, fiii şi fiicele ei căzute au urmat dorinţelor ochilor şi gustului lor. Asemeni Evei, ei au nesocotit interdicţiile puse de Dumnezeu şi au urmat calea neascultării şi, la fel ca Eva, s-au autoliniştit cu ideea că urmările nu vor fi atât de groaznice pe cât se anunţau. - How to Live, pag.51. Păcatul făcut atractiv. - Păcatul este făcut atractiv prin vălul de lumină pe care Satana îl aruncă peste el şi diavolul este foarte bucuros atunci când îi poate menţine pe cei din lumea creştină în obiceiurile lor zilnice aflate sub tirania obişnuinţei, ca păgânii, lăsând ca apetitul să-i stăpânească - Signs of the Times, 13 august 1874. Satana obţine controlul voinţei. - Satana ştie că nu poate să-l înfrângă pe om dacă nu reuşeşte să-i controleze voinţa. El poate realiza aceasta înşelându-l astfel încât să coopereze cu el la călcarea legilor naturii în ceea ce priveşte mâncarea şi băutura, ceea ce înseamnă călcarea Legii lui Dumnezeu. - Manuscris 3, 1897. Fiecare funcţie slăbită. - Mulţi gem sub povara unor infirmităţi datorită relelor obiceiuri în privinţa mâncării şi băuturii, care violează legile vieţii şi ale sănătăţii. Ei îşi slăbesc organele digestive prin îngăduirea apetitului pervertit. Puterea organismului uman de a rezista abuzurilor făcute asupra lui este uimitoare, dar persistenţa obiceiurilor greşite în a mânca şi bea peste măsură va afecta fiecare funcţie a organismului. Chiar şi dintre cei care se consideră creştini sunt unii care împiedică natura în lucrarea ei şi-şi slăbesc capacitatea fizică, mintală şi morală, prin satisfacerea apetitului şi a pasiunii. - The Sanctified Life, pag. 20. Eşec în perfecţionarea caracterului. - Puterea stăpânitoare a apetitului se va dovedi ruină pentru mii de oameni, dar, dacă aceştia ar învinge în acest punct, ar avea putere morală pentru a obţine biruinţă asupra oricărei alte ispite a lui Satana. Sclavii apetitului, însă, vor eşua în perfecţionarea caracterului. Continua neascultare a omului, vreme de şase mii de ani, a adus boală, chin şi moarte drept rezultat. - Health Reformer, august 1875. Moartea preferată în locul reformei. - Mulţi sunt atât de devotaţi necumpătării, încât nu-şi schimbă cursul îngăduirii lăcomiei, sub nici un argument. Ei şi-ar sacrifica mai degrabă sănătatea şi ar muri prematur decât să-şi stăpânească apetitul necumpătat. - Spiritual Gifts, vol. 4, pag. 130. Un cerc vicios al degradării. - Cu cât mai puţină stimă acordă oamenii organismului propriu şi cu cât mai mică le este dorinţa de a-l menţine pur şi sănătos, cu atât mai nepăsători vor fi ei în îngăduirea apetitului pervertit. - Manuscris 150, 1898. Lumea luată în robie. - Satana ia lumea roabă prin folosirea băuturii şi a tutunului, a ceaiului şi a cafelei. Mintea dată de Dumnezeu, care ar trebui păstrată curată, este pervertită prin folosirea narcoticelor. Creierul nu mai este în stare să distingă corect. Vrăjmaşul este cel care are controlul. Omul şi-a vândut judecata pentru ceva ce-i face rău. El nu mai are conştiinţa a ceea ce este corect. - Evangelism, pag. 529. Rezultatele violării legii naturii. - Mulţi se minunează de cât a degenerat rasa umană din punct de vedere fizic, mintal şi moral. Ei nu înţeleg că violarea constituţiei şi a legilor lui Dumnezeu şi violarea legilor sănătăţii este cea care a determinat această tristă decădere. Călcarea poruncilor lui Dumnezeu a făcut ca mâna Lui aducătoare de prosperitate să fie retrasă. Necumpătarea în mâncare şi băutură şi îngăduirea pasiunilor josnice au amorţit sensibilitatea simţurilor... Cei care-şi permit să devină sclavii unui apetit lacom merg şi mai departe şi se înjosesc îngăduindu-şi propriile pasiuni corupte, care au fost stârnite de necumpătarea în mâncare şi băutură. Ei dau frâu liber acestor pasiuni înjositoare, până când sănătatea şi intelectul lor suferă mult. Facultăţile judecăţii sunt, în mare măsură, distruse de obiceiurile rele. - Spiritual Gifts, vol. 4, pag. 124-131. Nici unul dintre cei care se consideră sfinţi să nu privească cu indiferenţă sănătatea trupului, liniştindu-se că necumpătarea nu este păcat şi nu le va afecta spiritualitatea. Există o strânsă legătură între natura fizică şi cea morală. Standardul virtuţii este ridicat sau coborât de obiceiurile fizice... Orice obicei care nu determină o funcţionare sănătoasă a organismului uman degradează facultăţile superioare şi nobile ale lui. Obiceiurile rele în mâncare şi băutură duc la erori în gândire şi acţiune. Îngăduirea apetitului înviorează înclinaţiile primare, asigurându-le întâietate faţă de capacităţile mintale şi spirituale. - Review and Herald, 25 ianuarie 1881. Raportul vieţii încheiat în risipă. - Mulţi oameni îşi încheie ultimele ceasuri preţioase ale timpului de probă în amuzament, festivităţi şi distracţii, unde nu este loc pentru gânduri serioase şi unde duhul lui Isus n-ar fi binevenit. Ultimele lor ore preţioase trec, în vreme ce mintea le este slăbită de tutun şi băuturi alcoolice. Nu sunt puţini aceia care trec direct din toiul infamiei în somnul morţii; ei îşi încheie raportul vieţii în irosire şi viciu. Ce deşteptare vor avea la învierea celor nedrepţi! Ochiul Domnului priveşte orice scenă a distracţiilor degradante şi a risipei profane. Vorbele şi faptele iubitorilor de plăceri trec direct din aceste săli ale viciului în cartea raporturilor finale. Ce altceva este viaţa acestei clase de oameni lumeşti decât un semnal de avertizare pentru cei care vor fi atenţionaţi să nu trăiască asemenea lor, murind ca nişte neînţelepţi? - Signs of the Times, 6 ianuarie 1876. Creştinul îşi stăpâneşte apetitul. - Nici un creştin nu va introduce în corpul lui alimente sau băuturi care-i vor înceţoşa simţurile sau care vor acţiona asupra sistemului lui nervos, astfel încât să-i provoace degradare şi să-l facă nefolositor. Templul lui Dumnezeu nu trebuie pângărit. Facultăţile mintale şi trupeşti trebuie menţinute sănătoase, pentru a putea fi folosite spre slava lui Dumnezeu. -AMIN. Manuscris 126, 1903
Posted on: Fri, 16 Aug 2013 04:29:25 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015