A OPTA EDIŢIE A „SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII”, - TopicsExpress



          

A OPTA EDIŢIE A „SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII”, LA FINAL Data: 07/10/2013 Sursa: IGPR Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a derulat, la nivel naţional, în săptămâna 30 septembrie – 4 octombrie a.c., campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. În toate judeţele ţării, poliţiştii din structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, alături de cei de ordine publică, de la rutieră au organizat întâlniri cu elevi, părinţi, profesori, bătrâni, femei, administratori de societăţi comerciale şi de imobile, reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale şi factori poştali. Campania din acest an, cea de-a opta, a avut ca obiectiv sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv. ~ PRIMA ZI ~ dedicată prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra patrimoniului. În incinta unui complex comercial din Bucureşti, poliţiştii din cadrul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – I.G.P.R. au distribuit cetăţenilor materiale cu informaţii şi recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi au discutat cu aceştia despre modurile în care acţionează infractorii. Activitatea s-a realizat în parteneriat cu Groupama Asigurări - constant colaborator al institutului în campaniile de prevenire a furturilor. Elementul inedit al acţiunii l-a constituit participarea unui actor al teatrului de comedie, care a devenit pentru câteva ore „vânzătorul ambulant” de bunuri provenite din spargeri de locuinţe (telefoane mobile, bijuterii, camere video etc.). A fost amenajată şi o expoziţie cu fotografii de la cercetarea la faţa locului, în cazul unor apartamente sparte şi vandalizate. Poliţiştii din Ialomiţa au participat la şedinţe cu administratorii asociaţiilor de proprietari în toate oraşele din judeţ. Cetăţenilor le-au fost prezentate modurile de operare folosite de infractori. Au fost distribuite peste 1.400 de materiale informative cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe, din autoturisme sau de autoturisme. ~ A DOUA ZI ~ dedicată prevenirii infracţiunilor cu violenţă Poliţiştii din Călăraşi au participat la întâlniri cu elevii. Discuţiile au vizat prevenirea comportamentelor antisociale, cauze şi factori favorizanţi în săvârşirea infracţiunilor cu violenţă, conştientizarea consecinţelor legale şi în plan social, în cazul comiterii de infracţiuni de către minori. Acţiunile s-au desfăşurat în mijloacele de transport în comun, autogări, centrele de zi pentru vârstnici, oficii poştale, zone izolate, unde au fost discutate aspecte privind măsurile de autoprotecţie pe care potenţialele victime le pot lua pentru prevenirea tâlhăriilor sau a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe. Totodată, poliţiştii din Vrancea au realizat o campanie de informare la „Clubul Seniorilor” din Focşani (activitate la care au participat aproximativ 80 persoane) şi o activitate de prevenire la o fabrică din comuna Goleşti, unde personalul este preponderent feminin. „Fii responsabil! Ai grijă de bunurile tale!” a fost mesajul pe care poliţiştii din Galaţi l-au transmis cetăţenilor în cea de-a doua zi din cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”. Cu acest prilej, au fost organizate activităţi de informare în zona parcărilor marilor centre comerciale, fiind distribuite materiale preventive. Poliţiştii din Constanţa au desfăşurat o activitate de prevenire a infracţiunilor săvârşite cu violenţă, în incinta unui complex comercial, recomandările preventive fiind oferite tuturor categoriilor de cetăţeni: copii, femei, bătrâni, persoane cu dizabilităţi. Poliţiştii din Ialomiţa au participat la mai multe activităţi organizate în pieţe, în zona unităţilor de alimentaţie publică, parcuri şi zone aglomerate. Recomandările lor au vizat evitarea drumurilor neiluminate sau parcurile izolate, în special pe timp de noapte, precum şi evitarea purtării ostentative a unor obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări sau telefoane mobile). ~ A TREIA ZI ~ dedicată prevenirii delicvenţei juvenile La Teatrul Masca din Bucureşti a avut loc conferinţa de deschidere a primei ediţii a festivalului ”Ars Praeventiva”, un proiect de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării elevilor de liceu din Bucureşti, iniţiat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii - I.G.P.R. şi BSA - The Software Alliance. Tema abordată în acest an, creşterea gradului de siguranţă în utilizarea calculatorului şi a comunicaţiilor electronice – i-a provocat pe adolescenţi să se implice creativ în elaborarea unor piese de teatru cu mesaj preventiv şi să le transpună pe scenă în spectacole destinate colegilor. În Tulcea, activităţile s-au focalizat pe transmiterea de informaţii cu caracter preventiv, dar şi pe prezentarea către şcolari de materiale video, menite să atragă atenţia asupra unor alegeri greşite ce se pot face la o vârstă fragedă. Poliţiştii din Galaţi au fost alături de elevii mai multor şcoli, ocazie cu care au suspus dezbaterii teme legate de răspunderea penală, forme de participaţie penală, modalităţi nonviolente de soluţionare a conflictelor şi absenteism şcolar. ~ A PATRA ZI ~ dedicată prevenirii victimizării minorilor La o unitate de învăţământ din capitală, poliţiştii Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii - I.G.P.R. au organizat o activitate interactivă cu elevi, cu participarea fostului jucător internaţional de rugby, Tudor Constantin. În cadrul acesteia au avut loc dezbateri despre anturaj şi consecinţele manifestării unui comportament delincvent, precum şi vizionarea filmului educativ “Cheia e la tine!”. Ziua a continuat cu un moment sportiv. Sportul a fost prezentat ca o alternativă de petrecere a timpului liber, de manifestare a fairplayului şi de dobândire a stăpânirii de sine. Copii au înţeles importanţa alegerii unor prieteni adevăraţi, care nu te provoacă să comiţi infracţiuni sau să-ţi dovedeşti puterea utilizând violenţa faţă de cei mai slabi. Poliţiştii din Cluj au organizat o activitate la biblioteca judeţeană, cu tema siguranţa pe internet şi au mers în unităţile de învăţământ, unde au purtat dicuţii cu elevii. Poliţiştii din Ialomiţa au organizat o proiecţie de filme cu caracter preventiv pe tema consumului de droguri, la un centru cultural din Slobozia, urmată de discuţii libere între elevi şi poliţişti. Tematica acestei zile a oferit poliţiştilor din Brăila posibilitatea de a explica elevilor la ce se referă termenul de victimă, cine poate deveni victimă şi în ce situaţie. Elevilor le-au fost prezentate exemple de situaţii în care un copil poate fi victima unei tâlhării, a agresivităţii şi violenţei, a înşelătoriei, a ademenirii şi hărţuirii pe internet, a celor care exploatează copiii prin muncă. ~ A CINCEA ZI ~ dedicată prevenirii victimizării prin accidente rutiere La Călăraşi, poliţiştii rutieri au desfăşurat, de Ziua Siguranţei Rutiere, activităţi încă de la primele ore. Au organizat „patrule şcolare”, în cadrul cărora, elevi şi poliţişti au dirijat circulaţia pietonilor. Activităţile preventive au continuat cu orele de educaţie rutieră în mai multe şcoli din judeţ, fiind prezentate elevilor materiale video şi transmise recomandări cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice. Şi în judeţul Prahova, poliţiştii rutieri şi-au făcut simţită prezenţa pe toate şoselele, unde au fost amplasate radare, au fost organizate filtre în trafic, pentru verificarea respectării regulilor transportului de marfă sau persoane. „Traversaţi strada prin locurile special amenajate!”, „Respectaţi viteza regulamentară când circulaţi pe drumurile publice!”, „Nu vă angajaţi în depăşiri periculoase!” sunt doar o parte dintre mesajele transmise de către Poliţia Rutieră din judeţul Tulcea, în cadrul activităţilor ce au la bază educarea societăţii civile pentru o conduită corectă în trafic. * * * În campanie au fost angrenate autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale şi mass-media.
Posted on: Mon, 07 Oct 2013 10:57:08 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015