”Acolo unde inceteaza vigoarea legilor si autoritatea - TopicsExpress



          

”Acolo unde inceteaza vigoarea legilor si autoritatea aparatorilor ei, nu poate exista nici libertate si nici siguranta pentru nimeni !” (W. Shakespeare) AŞA ARATĂ LEGEA ÎN RUSIA ( informatie preluata) Ruşii nu au nici DNA, nici ANI, nici DIICOT, nici alte mii de instituţii şi organisme care să lupte cu corupţia, aşa cum are România. În schimb ruşii îl au pe Raşid Gumarovici Nurgaliev , general-colonel, ministrul Poliţiei şi al Afacerilor Interne, fost KGB-ist. Recent, din ordinul lui Nurgaliev, toţi cei 1,4 milioane de poliţişti ruşi în frunte cu cei 340 de generali au trecut prin Comisia Specială de Reatestare Profesională care i-au verificat şi la măsele şi la portofele. Cu alte cuvinte, le-au fost controlate cunoştinţele profesionale, dar şi averile. Poliţistul care nu a fost în măsură să-şi justifice averea a rămas fără ea, considerându-se că a fost furată, iar el a luat drumul coloniilor de muncă de pe lângă Cercul Polar. Scurt. Printre cei respinşi la examenul de reatestare pe posturi s-au aflat şi 21 de generali ruşi de poliţie. În cele din urmă, din 1,4 milioane de poliţişti ruşi, au mai rămas 800000 ( opt sute de mii). "Puţini, dar buni!" a remarcat mulţumit ministrul Nurgaliev. Comisiile de reexaminare au descoperit poliţişti ruşi posesori de cinci sau şase case, posesori de magazine, restaurante sau chiar hoteluri. Unii dintre ei erau chiar patroni de mici bănci. Rashid Nurgaliev, un general extrem de respectat şi iubit de ruşi, cunoscut pentru sobrietatea şi viaţa lui austeră, a examinat listele cu respectivii ofiţeri şi a întrebat mirat: "Dar pentru ce mai stăteau ăştia aici în Poliţie dacă ei milionari? Cine-i ţinea pe aceşti indivizi în funcţii? Şi ce rezultate aveau aceşti veritabili oligarhi ca simpli sergenţi de poliţie? Probabil că aveau nişte rezultate fenomenale şi erau dedicaţi cu trup şi suflet muncii de poliţie dacă, putrezi de bogaţi fiind, ei patrulau noaptea pe străzi ca să prindă hoţii! Vreau să văd rezultatele muncii lor!" Ministrul Nurgaliev nu a avut ce vedea, pentru că rezultatele cu pricina nu existau. Ca atare au zburat din posturi şi cei care îi toleraseră în funcţii pe primii. Nu ar fi rău ca exemplul ruşilor să fie preluat urgent şi de Ministerul Român de Interne, dar şi de alte ministere din România. Există sute de mii de funcţionari români de stat (mai ales la primării şi prefecturi), de poliţişti şi militari români, de directori ai unor companii de stat, de funcţionari prin diferite ministere care dacă ar fi luaţi acum la un control serios nu şi-ar putea justifica nici măcar zece la sută din averile pe care le deţin. Există poliţişti, jandarmi, militari şi funcţionari români care posedă la ţară adevărate moşii. Mai mult decât atât, unii au proprietăţi prin străinătate, deţin case şi hoteluri sau pensiuni. Au contractate împrumuturi la bănci de milioane de euro. Mulţi dintre ei au acţiuni la diferite companii Practic sunt multimilionari. Singura spaimă reală cu care se confruntă aceşti poliţişti şi funcţionari este, în mod paradoxal, spaima de a nu fi daţi afară din "serviciul la stat".
Posted on: Thu, 08 Aug 2013 14:09:41 +0000

Trending Topics



div>

Recently Viewed Topics




© 2015