BULETIN INFORMATIV JANDARMERIA BISTRITA (luni 05 august - TopicsExpress



          

BULETIN INFORMATIV JANDARMERIA BISTRITA (luni 05 august 2013) Jandarmii în mijlocul cetăţenilor la manifestările de la sfârşit de săptămână Pe parcursul acestui sfârşit de săptămână jandarmii s-au aflat în mijlocul bistriţenilor la spectacolele organizate în Heidenfield –Viişoara, atât sâmbătă 03, cât mai ales duminică, 04 august a.c. Cu toate că afluxul de cetăţeni a fost foarte mare, (cel mai mare de până acum), bistriţenii au ştiut să sărbătorească aşa cum se cuvine, ca urmare nu s-au înregistrat probleme deosebite în ceea ce priveşte faptele de natură antisocială în zonă. Excepţia a fost dată de cei patru copii (între 4 şi 10 ani) care s-au pierdut, dar odată cu intervenţia jandarmilor din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa, aceştia şi-au regăsit părinţii fără probleme deosebite. În schimb jandarmii montani din Piatra Fîntînele s-au aflat în mijlocul turiştilor la Colibiţa la manifestările prilejuite de „Bike Fest” iar jandarmii montani din Rodna au fost prezenţi în Pasul Rotunda, unde s-a desfăşurat „Hora de la Rotunda” manifestare cultural-artistică ce reuneşte anual iubitorii de folclor la peste 1.300 m altitudine. Jandarmii montani, mereu în sprijinul iubitorilor muntelui! Sezonul cald aduce mulţi turişti în zona Parcului Naţional Munţii Rodnei şi în zona Piatra Fântânele - Colibiţa, ca urmare jandarmii montani execută patrulări zilnice pe traseele turistice care sunt frecventate în această perioadă. Pentru a preveni orice problemă în spaţiul montan, jandarmii montani din Piatra Fântânele şi Rodna fac tuturor câteva recomandări în acest sens: - turiştii sunt sfătuiţi să se informeze foarte bine în privinţa traseului ales şi a indicatoarelor turistice pe care trebuie să le urmeze; - să se ţină cont de cel mai înaintat în vârstă din grup, în alegerea traseului; - să respecte regulile muntelui, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate; - să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia; - să nu aprindă focul în locurile neamenajate – este interzisă aprinderea focului la mai puţin de 30 de metri de liziera pădurii; - să nu distrugă semnele de orientare turistică ale traseelor; - să nu pescuiască în aria parcului şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate. De asemenea jandarmii montani din Rodna şi Piatra Fântânele sfătuiesc turiştii să nu se abată de la traseele marcate pentru a nu întâmpina probleme nedorite. Pentru orice problemă în spaţiul montan, turiştii sunt sfătuiţi să apeleze cu încredere la ajutorul jandarmilor direct sau sunând la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 07:07:20 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015