Comunicat de presă (26 septembrie 2013) REF: PSD luptă în PE - TopicsExpress



          

Comunicat de presă (26 septembrie 2013) REF: PSD luptă în PE împotriva egalităţii la locul de muncă. Traian Ungureanu: „Minodora Cliveti şi-a făcut din plin datoria ca reprezentantă a şcolii de minciună Ponta” Socialiştii s-au opus în Parlamentul European, la îndemnul reprezentantului PSD Minodora Cliveti, adoptării unei Directive pentru eliminarea discriminării şi inegalităţii în relaţiile de muncă, demonstrând astfel că rămân aprigi adversari ai egalităţii de şanse. „Meritul deosebit revine, în primul rând, doamnei europarlamentar PSD Minodora Cliveti. Sub îndrumarea ei, socialiştii din Comisia de Muncă a Parlamentului European au votat împotriva unui Raport al popularilor europeni care asigura aplicarea la nivel european a unei Directive pentru eliminarea discriminării şi inegalităţii în relaţiile de muncă. Doamna Cliveti a anunţat, chiar înainte de votul final, că socialiştii se opun acestei reglementări. Votul negativ al socialiştilor a dus la respingerea reglementării în Comisia de Muncă a Parlamentului European. În acest fel, a fost amânată pentru o lungă perioadă de timp aplicarea la nivel european a normelor care împiedică orice forme de discriminarea la angajare şi la locul de muncă”, semnalează europarlamentarul PDL Traian Ungureanu, membru al Comisiei de Muncă din Parlamentul European. El afirmă că Minodora Cliveti poartă răspunderea principală pentru acest „act anti-democratic”, fiind raportor din umbră din partea socialiştilor. „Acţiunea condusă de dna Cliveti confirmă că, pentru socialişti, egalitatea de şanse şi eliminarea discriminării sunt două foarte bune pretexte de demagogie. Minodora Cliveti şi-a făcut din plin datoria ca reprezentantă a şcolii de minciună Ponta. Discriminarea rămâne în continuare o realitate în relaţiile de muncă. Angajaţii din state membre ale Uniunii Europene trebuie să mulţumească pentru asta socialiştilor şi, în special, doamnei europarlamentar Cliveti”, subliniază Traian Ungureanu. Departamentul de Comunicare al PDL
Posted on: Fri, 27 Sep 2013 07:35:47 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015