Cornel Nistorescu Demonstraţiile în apărarea Roşiei Montane au prilejuit noi ieşiri ale lui Traian Băsescu şi ale lui Victor Ponta. Zicerile celor doi, de ani şi ani principala lor activitate într-o perioadă nefericită pentru ţară, mă lasă rece. N-am ce spune despre declaraţiile lor. Sunt identice cu precedentele şi arată totul despre autorii lor. Nimic în plus şi nimic în minus. Portretele de vorbe ale celor doi sunt de acum definitive. Adică bune de galeria nenorocului în România. Mai interesant mi se pare portretul publicului ieşit în stradă. Mi se pare o altă lume a demonstraţiilor. Una pe care n-am mai văzut-o de mult. Nici în vremea Pieţei Universităţii nu era aceeaşi, deşi oamenii care se strângeau atunci nu erau prea departe de cei pe care i-am văzut în cele două zile. Aceştia erau români între 25 şi 40-45 de ani, şcoliţi, cu expresii inteligente în priviri, oameni care nu arătau a muri de foame, dar nici nu gemeau sub greutatea bijuteriilor. Ei erau gata să îţi răspundă în engleză, în franceză sau în cine ştie ce limbă străină şi să dea gestului lor o dimensiune logică. Cu toţii, cei pe care i-am văzut în panoramările televiziunilor sau în trecerile mele pe lângă ei, arătau a români cu acces la un concept, la o idee, la un sentiment civic şi, mai presus de toate, capabili să citească politica până în adâncurile sale. Rar mi-a fost dat să văd un public de o asemenea calitate la o demonstraţie din România. De regulă, din 1990 şi până la cea de faţă, aveam parte de o lume amestecată, din toate straturile societăţii, de toate condiţiile şi vârstele, de la ţigănuşi rebeli la pensionari, de la oameni fără casă la activişti grosolani. De data aceasta, cauza Roşiei Montane a mobilizat un alt tip de lume. Cred că uriaşul aranjament şi marea corupţie din jurul aurului de la Roşia Montană au scos în stradă un segment aproape inactiv până acum. Este vorba de acea parte a populaţiei şcolite, tăcute, demne, aparţinând valorilor morale şi civice pe care se bazează România. Sau ar putea şi ar trebui să se bazeze. Oamenii pe care se poate construi solid, adică peren. Refuzul acestui public de a da faţă cu televiziunile este încă un semn demn de toată atenţia. Nu numai pentru demonstranţi, ci şi petru cei care coordonează redacţiile de ziare, reviste, radiouri şi televiziuni. Duminică seara, o reporteriţă surescitată îşi exprima mirarea în legătură cu huiduielile cu care erau întâmpinaţi reporterii şi cameramanii de televiziune. Biata de ea nu înţelegea nimic din situaţia în care se afla. Ea,profesia ei şi televiziunea pentru care lucra. Acei demonstranţi de alt stil ştiau chiar mai mult decât nedumerita domnişoară cu microfon. Apărătorii Roşiei Montane aveau ştire de toate aranjamentele celor de la Roşia Montană Gold Corporation cu televiziunile, cu radiourile şi cu ziarele din România. Ei ştiau că Roşia Montană Gold Corporation a cumpărat cu publicitate mai toată media românească şi că principalele mijloace de comunicare au trântit subiectul în cel mai grosolan mod cu putinţă. L-au ascuns, l-au coafat, l-au împodobit şi au evitat să investigheze acuzaţiile de corupţie. Poate că numai presa comunistă a ascuns abuzurile regimului totalitar cum a făcut presa democratică din România în faţa unei afaceri enorme, împodobită cu cele mai spectaculoase aranjamente. Zecile de milioane de euro ”investite” în mass-media din 1998 şi până astăzi au asigurat tăcerea şi au generat iluzia locurilor de muncă şi a beneficiilor pentru stat şi populaţie. În sfârşit, acest mare fals economic, brodat cu atâtea avantaje umflate, beneficii iluzorii, salvări şi binefaceri aproape cereşti, are de partea cealaltă un public pe măsură. P.S. Din nefericire, scandalul câinilor vagabonzi a încurcat o dezbatere care, în sfârşit, avea ţintă şi direcţie.
Posted on: Thu, 05 Sep 2013 10:52:03 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015