EUL - FALSUL CENTRU In primul rind trebuie inteles ce este eul. de Osho Un copil se naste. El vine pe lume nefiind constient de el insasi. Iar cind un copil se naste primul lucru de care este constient nu este persoana sa: in primul rind el devine constient de celalalt. Este natural, pentru ca ochii sai se deschid spre exterior, miinile sale ating pe ceilalti, urechile sale asculta pe ceilalti, limba simte gusturile iar nasul mirosurile externe Toate aceste simturi sunt deschise spre exterior. A se naste inseamna asta. Nasterea inseamna a veni pe aceasta lume: lumea lucrurilor care stau afara. De aceea, cind se naste un copil, el se naste pe aceasta lume. Deschide ochii, vede pe ceilalti. Ceilalti semnifica tu-ul. El din primul moment devine constient de mama sa. Dupa aceea devine constient de corpul sau. Si acesta este “celalalt”, si acesta apartine lumii exterioare. Ii este foame si simte corpul sau; nevoia sa este satisfacuta, iar el uita mai apoi de corp. Asa creste un copil. Mai intii devine constient de celalalt, iar mai apoi incet incet in contrast cu celalalt devine constient de el insusi. O astfel de constientizare este o constientizare reflectata. El nu este constient de cine este sau de ceea ce este. Este foarte simplu constient de mama sa si de ceea ce ea crede despre el. Daca suride, daca ii face complimente, daca ii spune: ”Cit esti e frumos”, daca il imbratiseaza daca-l saruta, copilul este satisfacut de el insusi. In acest fel s-a nascut eul. Prin complimente, dragoste, tratari, el se simte bine, se simte apreciat, simte ca este important. Se naste un centru. Dar acest centru este un centru reflectat. Nu este adevarata lui fiinta. El nu stie cine este; stie numai ce ceilalti cred despre el . Acesta este eul: reflectarea a ceea ce cred altii. Daca nimeni nu crede ca el este util, important, daca nimeni nu-i face complimente, daca nimeni nu-i suride, si in acest caz se naste un eu: un eu bolnav, trist, refuzat, asemanator unei rani; un eu care se simte inferior, nedemn. Si acesta este eu. Si acest eu este o reflectare. In primul rind vine constientizata prezenta mamei, iar la inceput ea reprezinta lumea intreaga. Mai apoi mamei i se adauga si ceilalti, iar lumea incepa sa creasca. Iar cu cit lumea incepe sa creasca, cu atit mai mult eul incepe sa devina mai complex, pentru ca se reflecta opinile mai multor persoane. Eul este un fenomen de acumulare, un produs al vietii traita cu ceilalti. Daca un copil traieste complet singur, nu are cum sa se dezvolte in el un eu Dar asta nu ajuta cu nimic. Va ramine ca un animal. Asta nu inseamna ca va ajunge sa-si cunoasca adevarata fiinta, in nici un caz! Realul poate fi cunoscut numai prin fals, deci eul este necesar. Trebuie sa treci prin asta. Este o disciplina. Realul poate fi cunoscut numai prin iluzie. Nu puteti cunoaste adevarul in mod direct. Mai intii trebuie sa cunosteti ceea ce nu este adevarat. Mai intii trebuie sa va confruntati cu cu falsul, va va ajuta sa cunosteti adevarul. Daca cunosteti falsul in acest caz adevarul va rasari in voi. Eul este o necesitate; este o necesitate sociala; este o consecinta a societatii. Societatea este tot ceea ce va inconjoara: nu sunteti voi ci ceea ce se gaseste in jurul vostru. Tot exceptind voi este societatea. Iar toti reflecta. Vei merge la scoala iar profesorul, invatatoarea va reflecta ceea ce esti, cine esti. Vei deveni prietenul altor copii, iar copii vor reflecta ceea ce esti. Incet incet fiecare va adauga ceva la eul tau, incercind sa-l modifice, asa incit tu sa nu devii o problema pentru societate. Ceilalti nu se preocupa de tine. Unicul lor interes este societatea. Societatea se preocupa de ea insasi, si asa trebuie sa fie. Pe ei nu-i intereseaza ca tu vei deveni un cunoscator de sine. Pe ei ii intereseaza a tu sa devii o parte eficienta a societatii: trebuie sa te adaptezi schemei. Deci incearca sa-ti dea un eu compatibil cu societatea. Daca esti imoral, intr-un fel sau altul, vei fi intotdeauna un neadaptat. Iata de ce bagam criminalii la inchisoare: nu pentru ca ar fi facut ceva gresit; nu pentru ca inchisoarea ii va ajuta sa devina mai buni, ci pur si simplu pentru ca nu sunt compatibili. Sunt o sursa de probleme. Au un eu particular, pe care societatea nu-l accepta. Daca societatea i-ar accepta, totul ar fi perfect. Un om omoara pe cineva: este un asasin. Iar acelasi om in timp de razboi omoara mii de persoane, si devine un mare erou. Societatea nu este deranjata de un delict cu conditia ca acesta sa fie facut in interesul societatii: in acest caz este acceptat din plin. Societatea nu se preocupa de moralitate. Moralitatea presupune ca tu trebuie sa adapatezi la societate. Daca societaea este in razboi morala nu se schimba. Daca societatea este in timp de pace, exista o morala diferita. Morala este politica sociala. Este diplomatie. Si fiecare copil trebuie sa fie crescut si educat intr-o asemenea maniera asa incit, sa se integreze in schemele societatii: asta este totul, caci pe societate o intereseaza sa aiba componenti eficienti. Pe societate n-o intereseaza sa ajungi sa te cunosti pe tine insasi. Societatea creaza un eu, pentru ca eul poate fi controlat si manipulat . Sinele nu va putea fi niciodata controlat si manipulat. Nimeni nu a auzit vreodata de un sine manipulat: nu este posibil. Iar copilul are nevoie de un centru; copilul este total inconstient de centrul sau. Societatea ii da un centru, iar copilul se convinge incet incet ca acela este centru sau adevarat: eul care il da societatea. Un copil se intoarce acasa: daca rezultatul la invatatura arata ca este primul in clasa toata familia este fericita. Il imbratisati si-l pupati, il luati in circa, il faceti sa danseze, si-i spuneti : ”Fiule bun! Suntem mindri e tine”. In acest fel ii dati un eu, un eu subtil. Iar daca copilul se intoarce acasa deziluzionat, infrint, fiindca n-a reusit, sau a fost pus in ultima banca, atunci nimeni nu-i face complimente, iar el se simte refuzat...data viitoare se va stradui mai mult, pentru ca centrul sau a fost dezechilibrat. Eul este in continua agitatie, cauta in continuu sa se alimenteze, in cautarea cuiva care sa-l laude. De asta cautati in continuu atentie. Am auzit o povestire: Mulla Nasrudin si sotia sa ieseau de la un cocktail party, iar Mulla spusee: ”Draga mea, nimeni nu ti-a spus ca esti frumoasa, ca esti interesanta, ca esti deosebita? ”Sotia sa se simti ca-n cer, era foarte fericita. Raspunse: ”Ma intreb cum de nimeni nu mi-a spus-o pina acum”. Nasrudin replica : ”Si deci ce te face sa crezi…?” Tu iei ideea de la altii de cine esti. Nu este o experienta directa. Sunt ceilalti cei care-ti dau ideea de cine esti. Ei dau forma centrului tau. Acest centru este fals, pentru ca tu porti in tine insati centrul tau adevarat. Nimeni n-are cum sa se bage, nu-l priveste Nimeni altcineva nu-i poate da o forma…vii pe lume cu acel centru.Te-ai nascut cu el. Deci tu ai doua centre. Un centru care ti la dat existenta insasi: acela este sinele. Iar celalalt este creat de societate:acesta este eul. Este un lucru fals…si este in tine o mare confuzie. Prin asta societatea te controleaza: trebuie sa te comporti in un anume fel pentru ca numai in acest fel societatea te apreciaza. Trebuie sa mergi intr-un anumit fel; trebuie sa rizi intr-un anumit fel; trebuie sa ai un anumit comportament, o morala, un cod de bune maniere. Numai asa societatea te va aprecia, iar daca asta nu se va intimla, eul tau va fi in dezechilibru. Iar cind eul este in dezechilibru, tu mai stii pe ce lume te afli nu mai stii cine esti. Ceilalti ti-au dat ideea asta. Acea idee este insasi eul. Incercati sa intelegeti cit mai in profunzime posibil, penru ca asta este un lucru care se arunca cit mai incolo de noi. Iar daca nu o aruncati nu veti ajunge la cunoasterea sinelui…pentru ca voi toti sunteti dependenti de centru: nu puteti sa va miscati, si drept consecinta nu sunteti in stare sa va uitati in directia sinelui. Aduceti-va aminte: va fi o perioada de tranzitie, un interval de timp, pe durata caruia eul va fi facut bucati; voi nu veti stii cine sunteti si undfe sunteti iar toate granitele vor disparea. Vei fi confuzi si va veti simti in haos.In cest haos, va va frica ve-ti pierde eul vostru, dar asa trebuie sa fie..Trebuie sa treceti prin tot acest haos pentru a ajunge sa atingeti eul vostru. Daca aveti curaj aceasta perioada va fi scurta. Insa daca va este frica si va ve-ti intoarce din nou la eu, incepind din nou sa-l organizati, atunci va trebui sa treaca foarte mult timp, poate chiar vieti intregi. Odata un copil se duse sa viziteze pe bunicii sai; avea numai patru ani. Seara cind bunica il puse in pat deodata incepu sa tipe, sa plinga: ”vreau sa ma intorc acasa mi-e frica de intuneric.” Bunica atunci ii spuse: ”stiu foarte bine ca si acasa dormi pe intuneric, nu am vazut niciodata lumina aprinsa, de ce acum i-ti este frica”. Copilul raspunse: ”este adevarat, dar ala este intunericul meu; insa intunericul asta de aici nu-l cunosc” Pina si de obscuritate se gindeste: ”asta este a mea” Afara … un intuneric necunoscut. Cu eul senzatia este asta: ”acesta este intunericul meu .“ Poate sa fie dificil; poate sa creeze multe suferinte dar oricum oamenii se gindesc: este al meu. Ceva care sa-ti apartina; ceva de care sa te agati; ceva sub picioare… sa nu te simti in aer fara nici un sprijin. Poti sa fii chiar si nefericit dar macar existi. Pina si sensul de suferind i-ti sensul de “eu sunt”. Daca te indepartezi ti-e frica; incepe sa-ti fie frica de intunericul necunoscut si haosul…pentru ca societatea a reusit sa faca lumina numai intr-o parte a fintei tale. Este ca si cum ai intra intr-o padure: faci un pic de curatenie, eliberezi un pic de spatiu,il inchizi, construiesti o cabana, o gradina, un cimp … si esti satisfacut. In afara a cabanei si a padurii locul este periculos. Aici totul este in ordine: ai planificat totul. S-a intimplat acelasi lucru. Societatea a facut un pic de ordine in constiinta vostra. A curatat numai o mica parte si a inchis-o. Iar acolo totul este in ordine. Asta este ceea ce fac toate universitatile voastre toate. Toata cultura si toate conditiile, deservesc numai curatirii acestei parti mici a fiintei voastre in asa fel sa va faca sa va simtiti acasa. Dar totusi va este frica.In afara locusorului vostru va este frica. Voi existati in afara acestui loc exact cum existati in interiorul sau, iar mintea vostra constienta e doar o parte, o zecime din toata fiinta vostra. Celelalte noua zecimi sunt in asteptare, in intuneric, iar in aceste noua zecimi este ascuns pe undeva, centrul vostru adevarat. Este necesar sa riscati… sa fiti curajosi. Trebuie sa faceti un pas in necunoscut. Pentru o clipa toate granitele vor disparea. Pentru o clipa aveti inaltimile. Pentru o clipa, ve-ti fi speriati si socati, ca dupa un cutremur. Dar daca suntei curajosi si nu va intoarceti inapoi, daca nu va intoarceti din nou la eul vostru si continuati sa mergeti inainte…in interiorul vostru este un centru care-l aveti de vieti intregi. Acela este sufletul vostru, eul vostru. Cind va apropiati, totul se va schimba, totul se reorganizeaza din nou. Dar de data asta aceasta organizare nu va fi manopera societatii. Totul va deveni un tot organic si armonios, nu un haos: se va naste o noua ordine. Dar aceasta nu mai este ordinea impusa de societate: este ordinea insasi a existentei:ceea ce Buddha o numeste Dhamma; Lao Tzu Tao; Eraclito, Logos. Nu este facuta de om:este ordinea insasi a existentei. Iata cum din nou, deodata, totul va fi frumos; mai bine zis pentru prima oara, este intradevar frumos, penru ca lucrurile facute de oameni nu pot fi frumoase. In cel mai fericit caz se poate ascunde uriciunea, dar nimic mai mult. Se poate incerca de a le face sa fie atragatoare, dar nu vor putea fi niciodata frumoase. Diferenta este aceasi care exista exista intr-o floare adevarata si una din hirtie sau plastic. Eul este o floare de plastic, moarta. Pare o floare dar nu este. De fapt nu se poate chema floare. Chiar si dintr-un punct de vedere lingvistic este gresit, pentru ca o floare este ceva ce infloreste, pe cind acest obiect din plastic este doar un obiect din plastic nu are cum sa infloresca. Este mort in el nu este nici un fel de viata. Tu ai in interiorul tau un centru in floare. De asta toti hindusii il chiama Floare de Lotus, pentru ca este ceva ce infloreste . Il chiama lotusul cu o mie de petale.”O mie”, inseamna “Infinite petale”. Si continua sa infloreasca, nu se opreste niciodata, nu moare niciodata. Voi va multumiti insa cu un eu din plastic. Sunt multe motivele pentru care va multumiti. Cu un lucru mort sunt multe avantaje. Primul este ca un lucru mort nu moare niciodata. Nu poate…nu a fost niciodata in viata. Deci puteti sa cumparati flori de plastic; dintr-un anumit punct de vedere este bine: dureaza mult …nu sunt eterne dar dureaza mult. Floarea adevarata, care rasare in gradina, este eterna, dar nu dureaza mult. Iar ceea ce este etern are un anume mod de a fi. Iar asta este strada pe care o urmeaza tot ceea ce este etern:a se naste si a muri in continuu. Prin moarte ne recreem , intinerim din nou. Noua ni se pare ca floarea adevarata este moarta…nu moare niciodata, i-si schimba numai corpul, iar in acest fel este intotdeauna prospata. Lasa corpul vechi si intra in ala nou. In floreste in alta parte … continua sa infloresca. Dar noi nu suntem in stare sa ne dam seama de aceasta continuitate pentru ca este invizibila:vedem numai o floare iar pe urma alta floare…nu vedem niciodata continuitatea. Este aceasi floare care a imbobocit ieri. Este acelasi soare numai cu o imbracaminte diferita. Eul are o calitate a sa: este mort, este ceva de plastic. Este foarte simplu sa-l dobindesti, pentru ca sunt ceilalti cei care ti-l dau. Nu trebuie sa-l cauti, nu este nevoie de nici o cautare. Iata de ce numai daca deveniti un cautator in necunoscut, veti putea fi un individ, altfel nu vei fi niciodata Tu esti numai parte din multime.Tu insuti esti o multime. Daca nu ai un centru adevarat, cum poti fi un individ? Eul nu este al individului. Este un fenomen social, apartine societatii, nu este al tau. I-ti va da insa o functie in societate, te integreaza intr-o societate. Iara daca te multumesti cu asta, vei pierde orice ocazie in care poti sa-si gasesti sinele. Din cauza asta esti asa de nefericit. Cu o viata artificiala cum poti sa fii fericit ? Cu o viata falsa cum poti sa traiesti in extaz si in desavirsire? Si iata ca acest eu creaza multe suferinte, milioane de suferinte. Tu nu poti sa-l vezi, pentru ca este exact intunericul tau iar tu te identifici cu el. Nu ai observat niciodata ca toate tipurile de nefericire patrund in tine prin eu ? Nu te poate face fericit, numai nefericit. Eul este infernul. De fiecare data cind suferi, incearca sa observi, sa analizezi…si vei descoperi, ca eul, in vreun fel, este cauza la toate. Inafara de asta el descopera noi metode de suferinta. Intr-o zi ma aflam la casa lui Mulla Nasrudin, iar nevasta lui spunea lucruri teribile despre el cu ura, viclenie, agresivitate, era pe punctul sa explodeze intr-o violenta. Mulla statea jos in liniste, si asculta. Deodata sotia lui se indrepta spre el si-i spuse:”Si cu asta, rizi in continuare, nu-i asa ?” Mulla raspunse: ”Dar nici macar n-am deschis gura. ”Stiu “, raspunse nevasta, ”dar asculti intr-un mod foarte agresiv.” Esti un egoist ca toti ceilalti. Unele probleme sunt grosolane, superficiale si nu prezinta prea multe dificultati..Altele sunt de fapt subtile, profunde, si astea sunt adevaratele probleme. Eul lupta in continuu cu ceilalti, pentru ca nu are nici o confindenta cu el insusi; n-are cum sa aiba, este ceva fals. Cind nu ai nimic in mina dar crezi ca ai ceva atunci apare problema. Daca cineva spune: ”Nu este nimic”, va incepe imediat lupta, pentru ca si tu stii ca nu este nimic…celalalt te face constient de ceea ce este evident. Eul este fals iar asta o stii si tu. Cum ai putea sa nu stii ? Este imposibil. O fiinta constienta, cum poate sa nu stie ca eul sau este fals ? Ceilalti ii spun ca nu este nimic, iar de fiecare data cind ceilalti spun ca nu este nimic te ranesc pentru ca spun adevarul, iar nimic nu loveste mai bine ca adevarul. Trebuie sa te aperi. Daca nu o faci, daca nu stai pe pozitie de aparare, ce se va intimpla cu tine? Te vei pierde. Identitatea ta se va rupe. De asta trebuie sa lupti si sa te aperi: de aici se naste conflictul. Cine este centrat in sine, nu este niciodata in conflict. Pot sa fie ceilalti cei care se lupta cu el, dar el nu va fi in conflict cu nimeni. Odata, pe cind un maestru Zen mergea pe strada, un om se indrepta spre el si-l lovi dur. Maestrul cazu, iar mai apoi se ridica, si i-si relua mersul in aceasi directie fara macar sa se uite inapoi. Un discipol care era cu maestrul ramase surprins si intreba: ”Cine este acel om ? Ce vrea sa insemne asta ? Nimeni nu doreste sa ucida o fiinta precum esti tu; iar tu nici macar nu te-ai uitat la el. Cine este si de ce a facut asta ? “.Maestrul raspunse: “este problema lui, nu a mea“ Te poti bate cu un iluminat, dar problema este a ta nu a lui. Iar daca tu ramii ranit in acea lupta, si asta va fi o problema a ta nu a lui. Iluminatul nu poate sa te loveasca. Este ca si cum ai lovi un zid: poti sa te ranesti, dar nu este zidul cel care te loveste. Eul este intr-o continua cautare de probleme. De ce ? Pentru ca nimeni nu i-ti da atentie eul tau incepe sa se simta flamind. Traieste din atentia celorlalti. De asta, chiar daca cineva lupta si este in conflinct cu tine, asta i-ti da satisfactie: cel putin ti-a dat atentie. Daca cineva te iubeste totul este bine, dar daca nimeni nu te iubeste, te multumesti si cu ura. Cel putin i-ti da atentie. Dar daca aceasta atentie nu exista, daca nimeni nu credi ca esti important, ca esti cineva cum vei hrani eul ? Este necesara atentia celorlalti…iar tu incerci sa o atragi in mii de feluri: te imbraci intr-un anumit fel, incerci sa te faci frumos, sa te comporti in mod educat, incerci sa schimbi. Cind i-ti dai seama ca o situatie este de un anumit fel, te adaptezi imediat, in asa fel ca lumea sa-ti dea atentie. Aceasta este adevarata cersire. Un adevarat cersator este acela care cauta si cere atentie. Iar un adevarat imparat este acela care traieste din el insusi, care are un centru propriu si nu depinde de nimeni altcineva. Buddha sta jos sub copacul bodhi-ului …daca lumea ar disparea deodata, ar fi vreo diferenta pentru el ? Nu, in nici un caz. Daca lumea intreaga ar disparea, nu ar fi nici o diferenta, pentru ca el si-a gasit propriul centru Tu insa, daca femeia ta scapa, da divort, se duce cu altul, te distrugi, ramii complet socat:ea, i-ti dadea atentie, se dedica tie, te iubea, i-ti statea intotdeauna alaturi, te facea sa te simti cineva. Acum insa tot imperiul tau l-ai pierdut, esti pur si simplu distrus..Incepi sa te gindesti la sinucidere. Dar de ce ? De ce, daca femeie te lasa, ar trebui sa te sinucizi? De ce daca barbatul te lasa, ar trebui sa te sinucizi ? Pentru ca nu ai nici un centru care sa fie intradevar al tau. Era sotul sau sotia cei care ti-l dadeau. Acesta este modul in care lumea traieste. Acesta este in care se devine dependenti de ceilalti. Este o adevarata sclavie, si este foarte profunda. Eul trebuie sa fie sclav. Depinde de ceilalti. Numai o persoana fara eu este pentru prima data un maestru, nemaifiind un sclav. Incearca sa intelegi. Incepe sa cauti eul: nu in ceilalti, pentru ca nu te priveste, ci in tine insuti. De fiecare dat cind te simti nefericit, meschin, inchide imediat ochii: incearca sa descoperi care este originea acestei nefericiri, si vei descoperi de fiecare data ca falsul tau centru a intrat in conflict cu cineva. Te astepti la ceva…si nu se intimpla nimic. Te astepti la ceva …si se intimpla exact invers: eul tau ramine socat surprins, cazi intr-o stare de neagra suparare. Limiteaza-te a-l observa:cind te simti nefericit incearca sa vezi motivul. Cauzele nu sunt din afara ta. Motivul fundamental este in interiorul tau, dar tu te uiti de fiecare dat in afara ta, te intrebi de fiecare data: cine ma face asa de nefericit ? Cine provoaca in mine aceasta ura, aceasta neliniste ? Daca te uiti inafara, n-o sa descoperi Niciodata. Limiteaza-te la a inchide ochii si la a te uita in interiorul tau. Izvorul oricarei mizerii, uri, nelinisti, este ascunsa in interiorul tau: este eul tau. Iar daca gasesti sursa, va simplu sa o depasesti. Daca vei reusi sa vezi ca eul tau este cauza oricarei suferinte, vei prefera sa-l abandonezi, pentru ca nimeni nu poate sa-si duca cauza propriei suferinte, din moment ce a gasit-o si a identificat-o. Si adu-ti aminte ca nu trebuie sa lasi sa cada eul. Nu poti s-o faci. Daca incerci, vei ajunge sa ai un eu mai rafinat care va spune: “Am devenit umil” Nu incerca sa fii umil. Din nou va fi o masca a eului, iar eul din nou nu va fi mort. Nu incerca sa fii umil. Nimeni nu poate sa faca tot posibilul sa fie mai umil: si nimeni nu poate sa devina umil cu forta. Cind eul nu mai este in tine se naste umilinta. Nu este o creatie: este umbra centrului vostru cel adevarat. Un om intradevar umil, nu este nici umil nici egoist. Este foarte simplu unic. Nici macar nu este constient ca este umil. Daca sunteti constienti ca sunteti umil eul exista in continuare. Uitati-va la persoanele umile…sunt milioane care cred ca sunt umile. Se inchina foarte profund, dar observatii: sunt cei mai egoisti dintre toti. Acum se hranesc din izvorul umilitatii. Spun: ”Sunt umil”, iar mai apoi se uita la tine si asteapta ca tu sa aprobi. ”Cit esti de umil” ar vrea sa auda. ”Esti intradevar umil, cel mai umil din lume; nimeni nu este asa de umil ca tine”. Iar mai apoi observa surisul de pe buzele lor. Ce este eul ? Eul este o ierarhie care se bazeaza pe ideea ca: “nimeni nu este ca mine”, si care se poate alimenta foarte bine cu umilinta.”Nimeni nu este ca mine, sunt cel mai umil dintre toti oamenii.” Odata, se intimpla ca, ca un fachir, un cersator, se rugau intr-o moschee, dimineata la prima ora pe cind era inca intuneric. Era o sarbatoare religioasa pentru musulmani, iar el se ruga spunind: ”Nu sunt nimeni, sunt cel mai sarac dintre cei mai saraci, cel mai pacatos dintre cei mai pacatosi ”Deodata, o alta persoana incepuse sa se roage. Era imparatul acelei tari, care nu si-a dat seama ca se ruga si altcineva, era inca intuneric, si el incepu sa spuna: ”Nu sunt nimeni, nu sunt nimic. Sunt pur si simplu un vid, un cersator care bate la usa ta”. Iar cind i-si dadu seama ca mai era cineva care spunea acelasi lucru spuse:”Inceteaza! Cine incearca sa ma intreaca ? Cine este ? Cum poti sa spui in fata imparatului tau ca nu esti nimeni, in acelasi timp ce si el spune acelasi lucru ?” Iata cum functioneaza eul. Este asa de subtil si de istet, ca trebuie sa fii foarte, foarte atent: numai asa se poate vedea. Nu incerca sa fii umil, incearca sa intelegi ca toata nefericirea si nelinistea ta nasc din eu. Observa pur si simplu! Nu este nevoie sa-l lasi sa cada, nu se poate. Cine va reusi ? In acel moment, cel care-l va lasa sa cada, va deveni un nou eu, pentru ca eul se intoarce intotdeauna. Orice ai face, limiteaza-te a sta deoparte si a observa, uitata-te: nu fa altceva. Orice ai face, a te umilia, a te face modest si simplu, nimic din astea nu-ti va fi de ajutor. Poti sa faci un singur lucru.limiteaza-te a observa ca eul este sursa oricarei mizerii. Dar nu o spune, nu o repeta, observa. Pentru ca a spune ca este izvorul oricarei nefericiri, si a continua sa o repeti nu ajuta la nimic. Tu trebuie sa ajungi sa o intelegi. De fiecare data cind te simti nefericit inchide foarte simplu ochii:nu incerca sa gasesti cauzele in exterior; incearca sa vezi de unde disperarea asta. Este insusi eul tau cauza. Daca vei continua sa simti si sa intelegi, daca aceasta intelegere ca eul este cauza, se inradacineaza profund in tine, intr-o zi, deodata, i-ti vei da seama ca eul pur si simplu a disparut. Nimeni nu-l lasa sa cada; nimeni nu este capabil sa-l lasa sa cada. Poti numai sa observi ca, la un moment dat, a disparut, pentru ca intelegerea insasi ca este eul cel care cauzeaza toate suferintele, il face sa cada. Aceasta profunda intelegere, este insasi caderea eului. Dar tu te pricepi foarte bine in a vedea eul celorlalti; chiar daca, de fapt nimeni nu este instare sa vada eul celorlalti…cind de fapt te priveste pe tine, se naste problema, pentru ca nu cunosti motivul, nu ai trecut niciodata prin asta. Adevarata strada catre divin, catre absolut, trebuie sa treaca prin partea eului. Trebuie sa recunoastem drept fals ceea ce este fals. Trebuie sa recunoastem sursa suferintei noastre, iar in acel moment eul cade foarte simplu, singur. Cind iti dai sema ca este un venin, cade singur. Cind iti dai seama ca este foc, cade singur. Cind iti dai seama ca este infernul cade singur. Deci nu afirma niciodata : ”am lasat sa cada eul”. Rizi pur si simplu de toate, de faptul ca erai tu insuti autorul intregii tale suferinte Ma uitam la benzile desenate ale lui Charlie Brown. In unul dintre acestea, se juca cu cuburile, ca sa-si construiasca o casa. Sta jos in centru, si monteaza peretii…iar la un moment dat se gaseste, inchis inauntru: a construit pereti in jurul sau, si incepe sa strige: ”Ajutor, ajutor !” A fost el cel care a facut totul! Iar acum este inchis inauntru. Este o atitudine infantila, dar este exact ceea ce ati facut voi toti, pina acum. Ati construit o casa in jurul vostru, iar acum strigati: ”Ajutor ! Ajutor !” Iar suferinta se mareste fara masura, pentru ca cel care trebuie sa va ajute se afla in aceeasi barca. O femeie frumoasa se duce la psihiatru pentru prima sedinta, iar el, ii cere: “Va rog sa va apropiati”. Iar nu putin dupa ce aceasta se apropie, doctorul se dadu la ea, stringind-o in brate si pupind-o. Femeia ramase inmarmurita. Psihiatrul continua:”Acum puteti sa va asezati”. Asta rezolva problemele mele…acum sa vorbim despre ale dumneavoastra !” Problema devine complexa, pentru ca cine trebuie sa ajute, se afla in aceasi barca. Iar pe linga asta, este fericit sa ajute, pentru ca in acest fel eul se simte foarte, foarte bine: esti de mare ajutor, esti un guru, un maestru, ajuti o gramada de persoane; iar cu cit sunt mai multi cei care te urmeaza, cu atit te simti mai bine. Dar tu esti in aceasi barca: n-ai cum sa-i ajuti. Mai rau faci. Cine are in continuare propriile probleme, nu poate fi de mare ajutor. Numai cine nu le mai are te poate ajuta. Numai atunci, va avea puterea de vedea clar, prin tine: o minte care nu are probleme proprii, poata sa te vada: pentru ea devii transparent. O minte care nu are probleme, poate sa vada in interiorul sau, si pentru asta are puterea de a vedea clar prin ceilalti. In occident exista numeroase scoli de psihoanalisti, dar nu sint de ajutor oamenilor, mai degraba sunt o paguba. Iar asta se intimpla pentru ca cine ajuta pe celalalt, sau incearca sa-l ajute, sau i-si propune sa-l ajute, de fapt si de drept se afla in aceasi barca a celor pe care incearca sa-i salveze. Este dificil sa-ti vezi propriul eu. Este mult mai simplu sa-l vezi pe cel al celorlalti. Dar nu asta conteaza, pentru ca tu oricum nu poti sa-i ajuti. Incearca sa-ti vezi eul tau. Observa pur si simplu. Si nu te grabi sa-l lasi sa cada. Observa pur si simplu. Cu cit il observi mai mult cu atit vei fi capabil sa-l observi mai mult. Si intr-o zi, deodata, iti vei da seama ca a cazut pur si simplu. Iar cind ajunge sa cada singur numai atunci cade defapt Nu este alt mod. Nu poti sa-l face sa cada inainte de momentul in care cade singur. Cade exact ca o frunza uscata. Copacul nu face nimic: este suficient o suflare de vint, ceva se intimpla…si frunza uscata pur si simplu se desprinde. Copacul nici macar nu-si da seama ca frunza a cazut. Nu face galagie, nu pretinde nimic, nimic de tot. Frunza uscata cade pur si simplu, si nu face altceva decit sa se farime pe pamint. Exact asa… Cind, prin intelegere si constientizare, vei deveni matur, si-ti vei da seama ca eul este cauza a toate suferintelor tale, intr-o zi vei vedea pur si simplu caderea acelei frunze uscate. Va cadea pe pamint, va muri de una singura, fara ca tu sa faci nimic, fara sa pretinzi ca esti cel care a facut-o sa cada. Iti vei da seama ca eul pur si simplu a disparut, in acel moment va iesi la suprafata adevaratul centru. Acest adevarat centru este sufletul, sinele, dumnezeu, adevarul sau orice alt nume vreti sa-i dati. Nu are nici un nume, de asta puteti sa-l chemati cum vreti. Poti sa-i dai tu singur numele care-l preferi. Osho-extras din: Dincolo de Frontierele mintii
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 06:31:14 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015