Expresia lui Barroso, cu ”opunerile” m-a făcut să râd - TopicsExpress



          

Expresia lui Barroso, cu ”opunerile” m-a făcut să râd întâi. Țările noastre surori din familia europeană, că doar suntem în ea, cu drepturi legitime, cu ADN corect, verificat de toate medicinele legale, stau carevasăzică împotrivă. Erau doar două care stăteau contra, acum sunt ”prea multe opuneri”. Îmi imaginez un pluton de muieri late, cu geamantanele dosurilor rânduite strâns în interiorul unei uși de castel medieval și de afară bat cu buzduganul unui băț de chibrit românașii. Barroso a numărat azi mai multe cururi care țin ușa Schengen închisă ca noi să nu penetrăm. Cică intră prea mulți țigani, România fiind pentru mulți țara romilor. Cică ar intra în lumea spălată prea mulți infractori proveniți din Bulgaria și România. Așa o fi. Numai că ei sunt acolo din 90, nea Manuel! Nu se dăduse bine drumul granițelor, surorile noastre europene n-apucaseră să-și proptească posteriorul contra, că dâmbovițenii noștri, cu și fără fuste largi, se găseau în buricul Schengenului. Cineva zice că ăsta ar fi un joc cu rădăcini și reguli negociate și plănuite la București, că sunt dedesubturi împuțite în chestia asta, care țin de bani și mari interese. Orice interdicție am fi avut după 90, ea a fost dezlegată și descântată cu peșcheșuri. O mai fi vrând Occidentul ceva ce avem și nu le-am dat? Mai e ceva de găurit pe la noi, vreo feciorie subterană, vreo mină virgină, sau într-adevăr, ne-am făcut prin lume de tot rahatul, nu prin ceea ce am oferit planetei civilizate, adică Brâncuși, Eliade, Enescu, Cioran și atâția alții, care nu se mai pun, ci prin valurile de idioți care dacă nu fac fărădelegi aici, le fac acolo? Schengenul, un orășel cât Mizilul, a devenit simbolul unei lumi instruite, educate, în care n-au loc cei cu deprinderi de staul. Poate că noi nu ne nimerim potriviți pentru o asemenea lume și dacă mă uit cu luare aminte prin preajmă, numai a Schengen nu miros destui compatrioți. Băsescu zice că nu intrăm din motive de Ponta care-i plagiator, iar Ponta că nu intrăm fiindcă Băsescu ne-a vândut și compromis. Or fi având amândoi dreptate dar e prea puțin să fie doar atât. E ceva defect și în substanța, pe an ce trece mai alterată, a firii noastre... !?
Posted on: Mon, 18 Nov 2013 16:52:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015