Multe persoane consideră că abilităţile mentale se degradează - TopicsExpress



          

Multe persoane consideră că abilităţile mentale se degradează pe măsură ce trece timpul, dar vârsta a treia nu este neapărat acompaniată şi de deteriorarea gradată a capacităţilor intelectuale. Conform unui studiu recent, efectuat pe câteva mii de persoane, persoanele care au avut o alimentaţie bogată în antioxidanţi au fost mai bine protejate împotriva declinului mental decât grupul care a consumat o cantitate mai mică de antioxidanţi. Q10 împotriva bolilor mentale la persoanele de vârstă înaintată Unul dintre cei mai versatili şi de calitate antioxidanţi, coenzima Q10, pe care o puteţi consuma în doză ridicată în produsele noastre Super CoQ10 Plus, Sublingual CoQ10 ?i Mega CoQ10 Plus, ne protejează indirect sistemul nervos, sprijinindu-ne sistemul cardiovascular, asigurând transportul de oxigen şi nutrienţi la creier. În plus, cercetările recente sugerează şi un efect direct al acesteia asupra unor boli cronice cum ar fi Alzheimerul, Parkinsonul sau boala lui Huntington. S-a demonstrat că bolnavii de Parkinson prezintă un nivel mult mai scăzut de Q10 decât persoanele sănătoase, iar Q10 şi variantele sale sintetice pot reprezenta o direcţie potenţială în tratamentul bolnavilor de Alzheimer, deoarece pot reduce stresul oxidativ şi deteriorarea ţesutului nervos. Care alte ingrediente active pot fi de ajutor în cazul bolii Alzheimer? Gama noastră de produse cu Q10 şi foarte popularele, recent redenumite qProtect şi Mega qProtect, conţin o serie de ingrediente active care ne protejează capacităţile mentale. Haideţi să examinăm câteva dintre acestea. Vitamina E, liposolubilă, poate ajuta la menţinerea prospeţimii mentale: conform unui experiment de tip follow-up, cu o durată de şase ani, în rândul persoanelor care au consumat o cantitate ridicată de vitamina E s-au înregistrat mai puţine cazuri de Alzheimer şi deteriorare mentală. Foarte rar se menţionează că vitamina A (care este produsă din beta-caroten în organismul uman) este importantă pentru învăţare şi memorie, în timp ce acidul retinoic, produs de organism din vitamina A, poate întârzia moartea celulelor şi oferi protecţie împotriva proteinelor acumulate în organismul bolnavilor de Alzheimer. Din păcate, studiile au demonstrat că nivelul de vitamina A scade odată cu înaintarea în vârstă. Seleniul este, de asemenea, esenţial pentru menţinerea sănătăţii creierului şi a capacităţilor mentale; deficienţa de seleniu poate cauza dereglări ireversibile. Cercetările au arătat că proteinele care conţin seleniu pot avea un efect de protejare a celulelor nervoase la bolnavii de Alzheimer. Un experiment efectuat pe mai mult de o mie de persoane cu vârsta de peste 65 de ani a demonstrat că participanţii cu un nivel ridicat de seleniu au prezentat o coordonare mai bună, în timp ce rezultatele unei alte cercetări de aceeaşi anvergură au indicat faptul că lipsa acestui element creşte riscul de deteriorare mentală. Cercetările iniţiale pe oameni privind Ginkgo biloba s-au dovedit a fi promiţătoare: consumul de Ginkgo biloba a îmbunătăţit starea cognitivă a bolnavilor de Alzheimer şi a redus ritmul de deteriorare a stării de sănătate la persoanele cu demenţă severă . Rezultatele acestor cercetări sprijină faptul că alimentaţia ne influenţează semnificativ performanţele mentale. Nu rataţi această şansă şi rămâneţi tineri chiar şi la vârsta a treia! Atenţie! Super CoQ10 Plus, Mega CoQ10 Plus, Sublingual CoQ10 Sensibil la căldură şi lumină, atenţie la depozitare! Femeile gravide şi cele care alăptează trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a începe consumul de Q10! În cazul în care vi se administrează anticoagulante, cereţi sfatul medicului înainte de a începe consumul unei doze ridicate de Q10! qProtect Consumul de produse cu Ginkgo biloba nu este recomandat femeilor însărcinate, celor care alăptează şi pacienţilor care se pregătesc de operaţie, deoarece poate întârzia coagularea sanguină. Diabeticii trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a începe consumul produsului. Mega qProtect A se evita consumul continuu în doze ridicate! Consumul de produse cu Ginkgo biloba nu este recomandat femeilor însărcinate, celor care alăptează şi persoanelor care se pregătesc de operaţie, deoarece poate întârzia coagularea sanguină. Diabeticii trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a începe consumul produsului. Bibliografie: Adherence to a Mediterranean diet and risk of incident cognitive impairment - Georgios Tsivgoulis, MD et al., Neurology April 30, 2013 vol. 80 no. 18 1684-1692; The pros and cons of pharmaceutical, nutritional, botanical and stimulatory therapies, with a discussion of treatment strategies from the perspective of patients and practioners – Keith A. Wollen; Alternative Medicine Review Vol 15. N.3.; Coenzyme Q10 deficiency in patients with Parkinsons disease – L.K. Mischley, J. A., R. Bradley; Journal of the Neurological Sciences 318 (2012) 72–75; Relation of the tocopherol forms to incident Alzheimer disease and to cognitive change - Morris MC et al., Am J Clin Nutr. 2005 Feb;81(2):508-14.; Selenium and human health – M.P. Rayman; Lancet 2012; 379: 1256–68
Posted on: Thu, 24 Oct 2013 19:46:49 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015