Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea - TopicsExpress



          

Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. Proverbe 16.18 Spicul de grâu şi pleava Nu a trecut mult timp şi se auzi un foşnet. Spicul cel gol, cu capul sus, privi în zare. Erau secerătorii care tăiau grâul şi-l făceau snopi. Spicul cel plin ajunse acum lângă cel gol şi zise: – Acum nu mai priveşti cu trufie spre noi. – Nu mai privesc, dar oamenii au să mă aleagă şi o să-mi dea un loc de cinste. După puţină vreme a început treieratul. Din spicul plin căzură boabe mari şi grele. – Ce boabe frumoase! Este un grâu de soi, ziseră treierătorii. Îl ţinem de sămânţă, şi din el vor creşte la anul alte spice bogate. Spicul cel mândru, dar găunos, a sunat a pagubă din frunze; nicio boabă nu a căzut din el. Tot spicul s-a sfărâmat şi a căzut numai pleavă. – Daţi pleava la o parte! au spus treierătorii. Cum s-au rătăcit astfel de spice goale în lanul nostru? Această pleavă este bună pentru foc. Iată o lecţie pentru fiecare dintre noi! Ce suntem? Spic de grâu, care aduce roadă pentru gloria lui Dumnezeu şi folosul oamenilor, sau spic gol şi înfumurat? Secerişul, adică proba practică, va arăta ce suntem: spic gol sau spic plin. Cu alte cuvinte: creştini cu numele sau creştini adevăraţi.
Posted on: Sat, 20 Jul 2013 14:15:15 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015