Povestea falimentului rusesc al baronului Pierre de - TopicsExpress



          

Povestea falimentului rusesc al baronului Pierre de Coubertin Autor: Cristi Frisk | 743 vizualizări Prev Next Într-o epocă în care sportul şi olimpismul au devenit valori de necontestat, numele baronului Pierre de Coubertin începe să devină din ce în ce mai cunoscut noilor generaţii. Pe Coubertin-ferventul iubitor de sport îl regăsim în cronici sub denumiri precum părintele sau restauratorul olimpismului modern – aceasta este, de altfel, faţeta cea mai cunoscută a personajului. Revista „Historia” face însă un pas mai în spate, pentru a aduce în prim-plan şi celelalte laturi, unele mai puţin fericite, ale existenţei lui Pierre de Coubertin. Cine este, deci, baronul care şi-a pus averea în sprijinul ideilor olimpice? Descoperim în cele ce urmează. Originile baronului care a intrat în istoria sportului se găsesc la Roma, iar unul dintre înaintaşi săi a fost un anume Felice; cel care a descoperit, pe domeniile sale, statuia Groupe de Laocoon, pe care a făcut-o cadou Vaticanului, atunci când scaunul papal era ocupat de Iulius al II-lea. Felice a emigrat după aceea în Franţa, unde a fost valetul regelui Ludovic al XI-lea, pe care l-a însoţit în pelerinajul său la Saint Jacques de Compostela. Fiul său, Jean, a cumpărat Castelul de Coubertin, situat la Saint Remy les Chevreuse, în anul 1577. Jean, care a trăit între anii 1592 şi 1677, a fost avocat şi parlamentar, fiind înnobilat în anul 1629. Bunicul lui Pierre de Coubertin, baronul Bonaventure Julien (1788-1871), a fost un înalt funcţionar al lui Napoleon Bonaparte, în Germania de nord, la Bremen şi Oldenburg. A fost şi ofiţer superior în armata lui Ludovic al XVIII-lea, precum şi primar al oraşului Saint Remy les Chevreuse până în ultimele clipe de viaţă. Bonaventure Julien este primul reprezentant al familiei care a primit titlul de baron, în 1821. Tatăl lui Pierre de Coubertin a fost Charles-Louis de Frédy, care nu a moştenit însă preocupările lui Bonaventure Julien; Charles-Louis a fost pictor, temele principale ale tablourilor sale fiind în special arta orientalistă sau religia. În anul 1865 a primit „Legiunea de onoare” pentru munca sa la şevalet, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi pictori ai secolului al XIX-lea. A trăit între 1822 şi 1908. La rândul său, eroul nostru, Pierre de Coubertin, a dus talentul într-o altă direcţie, fiind de formaţie istoric şi pedagog. Biografia extrasportivă a lui Pierre de Coubertin La data de 1 ianuarie 1863 venea pe lume Pierre de Frèdy, baron de Coubertin, în casa de pe strada Oudinot, numărul 20, din Arondismentul 7 al Parisului. Între 1874 şi 1881, Pierre urmează studiile la şcoala iezuită de la Saint Ignace. Obţine bacalaureatul în litere în 1880, iar un an mai târziu pe cel în ştiinţe. Obţine licenţa în drept de la Şcoala Liberă de Ştiinţe Politice în 1885. În paralel cu studiile, este atras de toate disciplinele sportive pe care le întâlneşte. Nu se sfieşte să le practice şi pe cele de sorginte anglo-saxonă, cum ar fi boxul, echitaţia sau scrima. Vizitele sale peste Canalul Mânecii îl fac ca la întoarcerea în patria natală să se consacre studiilor privind ameliorarea sistemului educativ francez. Pierre de Coubertin urmărea să introducă elemente noi în educaţia franceză, inspirate din cea britanică sau americană. Politica nu l-a atras pe Pierre, el preferând să se dedice pedagogiei şi sportului, care au devenit principalele sale centre de interes. La 12 martie 1895, Pierre se căsătoreşte cu Marie Rothan, fiica unei familii protestante alsaciene. De aici mai departe, istoria personală a lui Pierre de Coubertin se confundă cu cea a olimpismului. Nu doar că a pus bazele primei ediţii olimpice moderne, cea din 1896, dar, vom vedea, baronul a avut un rol determinant în consolidarea identităţii olimpice a finalului de secol XIX, dar mai ales a începutului atât de tulbure al secolului XX. Forumula iniţială a dictonului olimpic: „Citius, Fortius, Altius” Înainte de a se consacra ideilor olimpice, Pierre de Coubertin a stabilit primele sale legături cu sportul francez. Astfel, în 1888, în chiar prima zi a anului, a fost creat, la iniţiativa sa, Comitetul pentru Propaganda Exerciţiilor Fizice în Educaţie, prezidat de către un nume sonor, Jules Simon, care fusese ministru al Instrucţiunii Publice, prim-ministru şi era şi membru al Academiei Franceze. Acest organism a fost integrat în noua creaţie la care a contribuit din plin Pierre de Coubertin, Uniunea Societăţilor Franceze de Sporturi Atletice (USFSA), care s-a „născut” la 31 ianuarie 1889. Şi tot la iniţiativa lui Pierre de Cubertin, apar revistele „Revue athlétique” sau „Les sports athlétique”, care mai apoi fuzionează. În acest context, drumurile lui de Coubertin se intersectează cu ale altui mare promotor al sportului, Henri Didon, cel care, de altfel, oferă umanităţii dictonul olimpic în vigoare şi astăzi: „Citius, Altius, Fortius”. De semnalat că forma iniţială propunea o ordine diferită a termenilor: „Citius, Fortius, Altius”. Una dintre marile pasiuni ale lui Pierre de Coubertin a fost balonul oval. Baronul a îndrăgit rugby-ul, în palmaresul său pe arenele cu buturi figurând şi arbitrarea primei finale a campionatului francez, la 20 martie 1892. De altfel, cât priveşte principiile olimpice, Pierre de Coubertin considera că sporturile care pot servi drept exemplu sunt rugby-ul şi canotajul. În 1892, în amfiteatrul de la Sorbona, un tânăr susţine cu patos renaşterea Jocurulor Olimpice Multă lume se întreabă cum de i-a venit lui Pierre de Coubertin ideea de a relansa olimpismul. Se cunosc, de pildă, eforturile unui grec stabilit în România, Evanghelie Zappa, care şi-a donat o mare parte din avere la mijlocul anilor 1800, pentru ca lumea să aibă concursuri olimpice. Legătura lui Pierre de Coubertin cu olimpismul începe în 1890, când baronul a răspuns invitaţiei unui prieten, britanicul William Penny Brookes, de a vizita micuţul orăşel în care trăia acesta, Much Venlock. Aici se organizau cu regularitate, începând cu 1850, întreceri olimpice, fapt care l-a impresionat în mod determinant pe Pierre de Coubertin.
Posted on: Sun, 01 Dec 2013 10:45:25 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015