Povestea noastră începe într-un orășel, de nu știm unde, într-o lume de care nici nu am vrea să auzim. O lume în care răul și minciuna nu vor să dispară, o lume în care dacă iubești ești luat în râs, o lume în care dacă ești în limbă după cineva te dezaprobează, te aruncă la perete fără vreun drept de răspuns. Era o fată, simpatică, cu părul castaniu, ochii lemnoși, dar simultan arzători, nu un arzător al urii, un arzător al curajului. Sufletul îl avea învelit atât de zdrențuros într-un mod elegant, eleganța nelăsând la vedere durerea, avea un zâmbet, un zâmbet ce voia a fi mânios, dar nu, era un zâmbet trist cu stropi de melancolie întipăriți pe o pernă de bunătate și fericire. Iar fata avea un iubit, unul narcisist, cu o figură palidă și plină de perplexitate, o figură în care se oglindeau sentimentele lui, dacă ar fi avut, totuși, el reușea s-o facă să râdă, o făcea să se simtă bine, sau cel puțin asta lăsa fata la vedere. Și mai era un băiat, cu un suflet plin de peceți ce voiau a ține constrânse niște sentimente, nimeni nu le-a văzut până când acestea au fost rupte, dar băiatul cu părul bălai și ochii safirii era diferit de lumea în care trăia, era diferit. O pecete din sufletul bălaiului se rupse, lăsând la iveală o dragoste, acea dragoste pe care noi o numim, în lumea noastră, dragoste la prima vedere, n-o văzuse doar o singură dată dar a simțit cum un milion de larve au ieșit din coconul lor mătăsos lăsând ca maiestuoșii fluturi ai iubirii să-i umble prin stomac, fâstâcindu-i mintea în lung și-n lat. S-a îndrăgostit de fata cu ochii lemnoși. Dar el, bălaiul, nu era ca restul și nici nu dorea să devină, era el, un om cu frică față de divinitate și de iubire, o frică neînțeleasă. O iubea, sau doar credea asta din cauza îndrăgostelii, dar așa era. Când o vedea cum se sărută cu narcisistul inima-i stătea în loc, iar sufletul se sfărâma în milioane de bucăți, dar mai apoi când ea îl privea și-i zâmbea cu acel zâmbet trist, dar, totodată, plin de fericire, prindea surprinzător forța de a răbda, nu suporta s-o vadă tristă. Bălaiul și-a mărturisit „plăcerea” față de fată, el credea, și încă crede. Iubirea lor, ce a avut sau va avea loc să se păcătuiască nu s-a povestit, încă. S-a spus că fata l-a găsit pe narcisist explicând lumii că el nu a iubit și că nu va iubi pe nimeni, s-a spus că bălaiul a lăsat fata cu ochii lemnoși să aleagă. Dar nimeni nu știe ce a ales. Pentru tine.
Posted on: Tue, 30 Jul 2013 21:21:18 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015