Războiul aurului împotriva României Directorul companiei - TopicsExpress



          

Războiul aurului împotriva României Directorul companiei exploatatoare de la Roșia Montană ne amenință cu solicitarea de despăgubiri de 4 miliarde de dolari dacă nu le dăm aurul și subsolul nostru. Ce înseamnă acest lucru, un război împotriva României, în care suntem obligați să cedăm bogățiile țării sub amenințare? Cu ce e diferită această presiune de o amenințare armată? Parlamentul este șantajat prin tactici de război pentru înfăptuirea unui fel de rapt teritorial. Nu am crezut că vom ajunge să fim amenințați cu jefuirea efectivă a bogățiilor României sub amenințarea nu a armelor, de această dată, ci a proceselor. Adică orice am face, firma exploatatoare de la Roșia Montantă tot vrea să ne jefuiască. Este incredibil la ce s-a ajuns! Și ce urmează, dacă nu vom plăti despăgubiri, false de altfel? Vom fi supuși unui război comercial, unei blocade internaționale de parcă am fi Siria sau Coreea de Nord. Auziți cum sună amenințarea directorului general al exploatatorilor: ”În cazul în care Camera inferioară respinge proiectul, vom transmite o notificare formală referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă pentru multiple încălcări ale tratatelor internaţionale privind investiţiile, în valoare de până la patru miliarde de dolari”. Adică, dacă Parlamentul României ia act de interesul național și blochează proiectul, vom fi pedepsiți. Aceasta este lecția de democrație a unei companii capitaliste? Mai rău, spune același personaj, ”vom face în aşa fel încât eforturile României de a atrage investiţii străine să aibă de suferit”. Fața hidoasă a unui investitor străin care nu respectă democrația din România iese la iveală în modul cel mai sinistru cu putință. Nu am mai auzit o asemenea amenințare la adresa poporului român, pentru că da, el va trebui să plătească despăgubirile. De parcă am fi ocupat o țară străină și acum, învinși fiind, trebuie să plătim despăgubiri de război. Pentru propria noastră țară, pentru Munții Apuseni! Aceasta nu mai constituie o perversiune, cum scriam anterior, ci un atac direct la bazele democrației. Așadar cine e rămas în urmă cu democrația, noi, pentru că vrem să supunem dezbaterii publice un proiect de exploatare de resurse naționale și să votăm în cunoștință de cauză, eu, de exemplu, împotriva lui, sau compania care spune că acționează în numele dreptului internațional, dar de fapt vrea să își îmbogățească acționarii pe spatele României? Mai rămâne problema locurilor de muncă care ar justifica proiectul de la Roșia Montantă. Mă tem că acestea nu sunt atât de multe încât să merite să le transformăm în obiectiv național și să cedăm averea României pentru ele. Un număr similar de locuri de muncă pot fi create în zonă prin dezvoltarea turismului și prin agricultură eco. La câtă faimă a dobândit Roșia Montantă la nivel mondial, sunt sigur că oprirea exploatării și transformarea zonei în obiectiv turistic va atrage turiști din toată lumea. Iar brandul locului poate fi promovat foarte ușor la nivel internațional: ”Aici este locul în care natura a învins cianura”, de exemplu. Am putea face tabere și festivaluri de turism ecologic, unele sunt deja în desfășurare, și sunt sigur că vor veni iubitorii de natură și de mediu curat din toată lumea, ceea ce va asigura locuitorilor zonei mai multe venituri decât mărunțișul dat de compania exploatatoare în câțiva ani, după care să plece și să lase în urmă un dezastru. adevarul.ro/news/politica/razboiul-aurului-romaniei-1_52306b95c7b855ff566f58a4/index.html
Posted on: Wed, 11 Sep 2013 13:28:13 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015