S-a întâmplat pe FEUDA Caraș-Severino !! Un bărbat în - TopicsExpress



          

S-a întâmplat pe FEUDA Caraș-Severino !! Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit în această după-amiază la Spitalul de urgență din Reșița. Familia acestuia acuză personalul medical de neglijență în serviciu și spune că nu este normal ca un caz de urgență să aștepte opt ore pentru a fi văzut de un medic specialist. Pacientul a fost adus în jurul orei 9.00 la spital pentru că se simțea rău. După câteva perfuzii și investigații medicale s-a ajuns la concluzia că trebuie văzut de un medic de la interne, însă bărbatul a decedat și doctorul nu a mai apărut să îl consulte. Am încercat să aflăm punctul de vedere al conducerii unității, însă în zadar. Purtătorul de cuvânt, Violeta Florea a spus că nu are mandat să ne ofere informații. Jaro Marșalic, directorul medical nu a fost de găsit. Deși inițial ni s-a spus să îl căutăm la dânsul în cabinet că numai ce a plecat de la unitatea de primiri urgențe, acolo ni s-a transmis că se află în operație. La rândul său, managerul Spitalului de urgență din Reșița, Dumitru Secășan a declarat că nu poate oferi informații despre cele întâmplate. Nici medicii de la unitatea de primiri urgențe nu au vrut să dea declarații despre cazul bărbatului de 64 de ani ce a murit în această după-amiază la Spitalul de urgență din Reșița.
Posted on: Mon, 23 Sep 2013 21:47:03 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015