Sfantul Nicodim Aghioritul – “Ca toti crestinii indeobste trebuie sa se roage neincetat” “Sa nu socoteasca cineva, fratii mei crestini, ca numai cei sfintiti si calugarii sunt datori sa se roage neincetat si totdeauna, si nu si mirenii. Nu, nu. Toti crestinii indeobste sunt datori sa se afle totdeauna in rugaciune. Caci Prea Sfantul Filotei, Patriarhul Constantinopolei, scrie in “Viata” Sfantului Grigorie al Salonicului, ca avea un frate iubit, numit Iov, om foarte simplu si tare virtuos, cu care vorbind odata Sfantul ii grai si despre rugaciune si despre datoria fiecarui crestin de rand sa se nevoiasca totdeauna la rugaciune si sa se roage neincetat. Caci Apostolul Pavel porunceste tuturor crestinilor indeobste: “Rugati-va neincetat”. La fel zice si Proorocul David, macar ca era imparat si avea toate grijile imparatiei sale: “Vazutu-L-am pe Domnul inaintea mea pururea”, adica Il vad in chip intelegator prin rugaciune pe Domnul totdeauna inaintea mea. Iar Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu invata pe toti crestinii, spunandu-le ca trebuie sa pomenim prin rugaciune numele lui Dumnezeu de mai multe ori decat rasuflam. Si spunand Sfantul catre prietenul sau Iov acestea si alte multe, ii mai spuse si ca trebuie sa dam si noi ascultare indemnurilor Sfintilor; si ca trebuie nu numai sa ne rugam totdeauna, ci sa invatam si pe toti ceilalti indeobste, calugari si mireni, intelepti si simpli, barbati, femei si copii, si sa-i indemnam sa se roage neincetat. Auzind acestea, batranului aceluia Iov, i se paru un lucru nou si a inceput sa se impotriveasca si sa spuna ca pentru a se ruga cineva totdeauna trebuie sa fie dintre pustnici si calugari, care sunt in afara lumii si a grijilor din ea, si nu dintre mirenii care au atatea griji si slujiri. Sfantul ii dadu iarasi si alte marturii si dovezi cu neputinta de respins, dar batranul Iov nu se lasa induplecat. Dumnezeiescul Grigorie, ocolind vorba multa si cearta, tacu si pleca in chilia lui, ca si batranul Iov. Dar mai pe urma, cand Iov se ruga in chilia lui singur, i se arata inainte ingerul Domnului, trimis de Dumnezeu, care voieste mantuirea tuturor oamenilor; si dupa ce-l mustra mult ca s-a sfadit cu Sfantul Grigorie si i s-a impotrivit in lucruri vadite, de care atarna mantuirea crestinilor, ii porunci din partea lui Dumnezeu sa ia aminte bine in viitor si sa se pazeasca sa nu mai spuna ceva protivnic unui astfel de lucru prea folositor sufletului, pentru ca se impotriveste voii lui Dumnezeu; nici cu mintea sa nu mai voiasca sa primeasca vreun gand protivnic, sau sa cugete altfel de cum i-a spus dumnezeiescul Grigorie. Atunci, acel prea simplu batran Iov merse indata la Sfantul si cazu la picioarele lui, cerand iertare pentru impotrivirea lui si-i dezvalui toate cate i le-a spus ingerul Domnului. Vedeti, fratii mei, cum sunt datori toti crestinii indeobste, de la mic la mare, sa spuna totdeauna rugaciunea mintii: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si sa se obisnuiasca totdeauna sa o spuna si mintea si inima lor? Ganditi-va cat Il multumim pe Dumnezeu prin aceasta si cat folos vine din aceasta, daca a trimis, din marea Lui iubire de oameni, si un inger din cer ca sa ne descopere, ca sa nu mai avem nici-o indoiala despre aceasta. Dar ce zic mirenii? “Noi suntem prinsi in atatea treburi si griji ale lumii si cum e cu putinta sa ne rugam neincetat ?” Eu le raspund ca Dumnezeu nu ne-a poruncit nici-un lucru cu neputinta de implinit, ci ne-a poruncit numai acelea pe care putem sa le facem. De aceea si aceasta este cu putinta sa o implineasca fiecare: sa caute cu osteneala mantuirea sufletului sau. Caci daca ar fi cu neputinta, ar fi cu neputinta tuturor mirenilor indeobste si nu s-ar afla atatia si atatia care o implinesc in lume. Dintre acestia poate fi dat ca pilda si acel minunat Constantin, tatal Sfantului Grigorie. Acesta, macar ca era in palatul imparatesc si era numit tatal si invatatorul imparatului Andronic si se ocupa in fiecare zi cu treburile imparatesti, pe langa cele ale casei sale, -caci era foarte bogat si avea multe averi si multi slujitori si copii si femeie -, totusi era atat de nedespartit de Dumnezeu si atat de predat rugaciunii neincetate a mintii, ca de multe ori uita cele ce le vorbise impreuna cu imparatul si cu dregatorii din palat privitor la treburile imparatiei si intreba iarasi o data si de doua ori despre treburile acestea. De aceea, ceilalti dregatori, care nu stiau pricina, se suparau si il osandeau ca uita asa de repede si supara pe imparatul, intrebandu-l a doua oara. Dar imparatul, care stia pricina, il apara si zicea: “Constantin are gandurile lui si ele nu-l lasa sa fie cu luare aminte la cuvintele noastre, care sunt vremelnice si desarte. Mintea binecuvantatului si fericitului Constantin este pironita de cele adevarate si ceresti si, de aceea, uita cele pamantesti, pentru ca toata atentia lui este la rugaciune si la Dumnezeu”. De aceea Constantin era respectat si foarte iubit de imparatul si de toti dregatorii imparatiei, precum era iubit si de Dumnezeu, si a fost invrednicit sa faca si minuni. Caci suindu-se odata intr-o corabie cu toata familia ca sa mearga mai sus de Galata la un pustnic, care se linistea acolo, pentru rugaciune si binecuvantare, pe drum a intrebat pe slujitorii sai daca au luat ceva de mancare ca sa duca lui Avva acela. Aceia ii spusera ca au uitat din pricina grabei si n-au luat nimic. Binecuvantatul s-a intristat putin, dar n-a spus nimic, ci mergand inainte cu caicul si-a varat mana sa in mare si cu rugaciunea tacuta a mintii a rugat pe Dumnezeu, Stapanul marii, sa-i dea ceva de mancare. Si, putin dupa aceea (o, minunate fapte cu care slavesti Hristoase Imparate pe robii Tai!) scoase mana lui din mare, tinand un peste foarte mare, pe care aruncandu-l in corabie in fata slujitorilor sai, zise: “Iata a avut Domnul grija, de noi si de Avva, robul Sau, si i-a trimis ceva de mancare”. Vedeti, fratii mei, cu ce fel de slava slaveste Iisus Hristos pe robii Sai, care sunt totdeauna cu El si cheama totdeauna prea sfantul si prea dulcele Lui nume? Dar dreptul si sfantul acela Evdochim, nu era si el in Constantinopol si in palat si ocupat cu treburile imparatesti? Nu se intalnea cu imparatul si cu dregatorii palatului in atatea griji si ocupatii? Cu toate acestea avea totdeauna rugaciunea mintii nedespartita de mintea lui (cum istoriseste Simeon Metafrastul, in “Viata” lui). De aceea, de trei ori fericitul, macar ca se afla in lume si in cele lumesti, traia cu adevarat o viata ingereasca si mai presus de lume si s-a invrednicit sa ia de la Datatorul de rasplata Dumnezeu si un sfarsit fericit si dumnezeiesc. Si alti multi si nenumarati au fost in lume si s-au aflat in intregime daruiti rugaciunii mantuitoare a mintii, precum ne spune istoria. Drept aceea, fratii mei crestini, va rog si eu impreuna cu dumnezeiescul Gura de Aur, pentru mantuirea sufletului vostru, sa nu nesocotiti aceasta datorie a rugaciunii. Urmati pilda celor de care v-am vorbit, pe cat puteti. Si daca lucrul acesta vi se pare greu la inceput, fiti siguri si incredintati, ca din partea Atottiitorului Dumnezeu, ca insusi numele Domnului nostru Iisus Hristos, chemat neincetat de noi, ne va usura toate greutatile si cu vremea, cand ne vom obisnui si ne vom indulci cu el, vom cunoaste prin cercare ca acest lucru nu e cu neputinta, nici greu, ci cu putinta si usor. De aceea si Sfantul Pavel, care a stiut mai bine decat noi folosul cel mare pe care-l aduce rugaciunea, ne-a indemnat sa ne rugam neincetat. N-a voit el sa sfatuiasca niciodata vreun lucru greu si cu neputinta, pe care nu l-am fi putut implini, caci atunci ne-am fi aratat ca neascultatori si calcatori ai poruncii lui si drept urmare vrednici de osanda. Ci scopul Apostolului, care a zis sa ne rugam neincetat, a fost ca sa ne rugam cu mintea noastra, ceea ce este cu putinta sa facem totdeauna. Caci si cand facem un lucru de mana si cand ne plimbam si cand sedem si cand mancam si cand bem, totdeauna putem sa ne rugam cu mintea noastra si sa facem rugaciunea mintii bine placuta lui Dumnezeu si adevarata. Cu trupul putem sa lucram si cu sufletul sa ne rugam. Omul din afara poate sa implineasca orice slujba cu trupul si omul dinauntru poate sa fie daruit slujirii lui Dumnezeu si sa nu lipseasca niciodata de la lucrul cel duhovnicesc al rugaciunii cu mintea. Caci asa ne porunceste Dumnezeu-Omul Iisus in Sfanta Evanghelie, zicind: "Iar tu cand te rogi, intra in camara ta si inchizand usa ta, roaga-te Tatalui tau intru ascuns". Camara sufletului este trupul. Usile fiintei noastre sunt cele cinci simturi. Sufletul intra in camara lui, cand mintea nu umbla de colo pana colo in lucrurile lumii, ci staruieste in inima noastra. Si simturile noastre le inchidem si raman asigurate, cand nu le lasam sa se alipeasca de lucrurile supuse lor si aratate. In felul acesta mintea ramane libera de orice impatimire lumeasca si se uneste prin rugaciunea ascunsa a mintii cu Dumnezeu Tatal nostru. "Si atunci zice: “Tatal tau, cel ce vede intru ascuns, iti va da tie la aratare”. Dumnezeu, cunoscatorul celor ascunse, vede rugaciunea mintii tale si o rasplateste cu daruri aratate si mari. Pentru ca aceasta este rugaciunea adevarata si desavarsita si ea umple sufletul de harul dumnezeiesc si de darurile (harismele) duhovnicesti. Caci cu cat inchizi mirul mai mult in vas, cu atat vasul raspandeste mai multa mireasma. Asa e si rugaciunea: cu cat o intiparesti mai mult in inima ta, cu atat o umple mai mult de harul dumnezeiesc. Fericiti si norocosi sunt cei ce se obisnuiesc cu acest lucru ceresc, caci cu el biruiesc orice ispita de la dracii cei rai, precum si David a biruit pe ingamfatul Goliat. Cu ea sting poftele fara randuiala ale trupului, precum si cei trei tineri au stins vapaia cuptorului. Cu aceasta lucrare a rugaciunii mintii imblanzesc patimile, precum si Daniel a imblanzit leii salbatici. Cu ea coboara roua Sfantului Duh in inima lor, precum a coborat Ilie ploaia in Carmel. Aceasta rugaciune a mintii este cea care urca pana la tronul lui Dumnezeu si se pastreaza in cupe de aur ca sa fie tamaiat cu ea Domnul, precum zice Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu in Apocalipsa: “Si douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alaute si cupe de aur pline de tamaie, care sunt rugaciunile Sfintilor”. Aceasta rugaciune a mintii este o lumina care lumineaza totdeauna sufletul omului si aprinde inima lui cu flacarile iubirii lui Dumnezeu. Ea este o veriga care tine uniti si impreunati pe Dumnezeu si omul. O, har neasemanat al rugaciunii mintii! Ea face pe om sa fie totdeauna in convorbire cu Dumnezeu. O, lucrare cu adevarat minunata si deosebita! Sa fii deodata cu oamenii trupeste si sa te afli cu Dumnezeu in chip intelegator. Ingerii nu au glas material, ci cu mintea lor aduc lui Dumnezeu doxologia neincetata. Aceasta este lucrarea lor. Ei ii este inchinata toata fiinta lor. Deci si tu, frate, cand intri in camara ta si inchizi usa, sau cand mintea ta nu sare de colo pana colo, ci intra in inima ta si simturile tale sunt intarite, si nu sunt pironite de lucrurile lumii acesteia, si pe langa aceasta te rogi totdeauna cu mintea ta, te faci asemenea cu sfintii ingeri; si Tatal tau, care vede rugaciunea ta tainica, pe care o aduci in ascunsul inimii tale, te va rasplati cu mari daruri (harisme) intru aratare. Si ce bun mai mare si mai bogat poti sa afli decat acesta, de a te afla, cum am spus, impreuna cu Dumnezeu in chip intelegator si de a fi in convorbire neincetata cu El? Caci fara El nu poarte sa fie vreodata vreun om fericit nici aici, nici in cealalta viata. (Sfantul Nicodim Aghioritul – Filocalia 8, in traducerea parintelui Dumitru Staniloae. Cu acest text se incheie Filocalia greaca.)”
Posted on: Mon, 15 Jul 2013 04:49:24 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015