"Sute de mii de români, de toate generaţiile şi de toate - TopicsExpress



          

"Sute de mii de români, de toate generaţiile şi de toate profesiile, de la miniştri la muncitori, de la ofiţeri şi medici la plugari şi preoţi, bătrâni şi copii, femei şi bărbaţi, au fost ucişi fără cruţare şi fără discernământ. Numai pentru faptul că erau altfel. Incoruptibili. Fermi. Profesionişti. Cum sunt „stăpânii” României de azi? Coruptibili, obedienţi, trădători, agramaţi şi stupizi. Industriaşul Dumitru Mociorniţă s-a ridicat din praful sărăciei pentru a deveni un investitor strategic. La şcoala primară era în ultima bancă pentru că nu avea papuci în picioare. Într-un final a ajuns să facă pantofi pentru o ţară întreagă. Dumitru Mociorinţă a refuzat emigrarea deşi ar fi putut să plece din ţară. A refuzat să plece din ţara lui, decizie pe care a luat-o şi fiul său, Ion Mociorniţă. Au murit împreună la Sighet. Mircea Cancicov (1884-1959). Desigur, un nume uitat, poate bagatelizat de cadavrele politice de azi. Cancicov este acela care, fiind ministru de Finanţe al României între anii 1936 şi 1939, a reuşit să ridice economia ţării în anul 1938, an care este considerat şi azi un etalon de dezvoltare. A murit în anul 1959, în temniţa de la Râmnicu Sărat, unde „guverna” torţionarul Vişinescu. Iuliu Maniu (1873-1949), care a fost printre altele şi membru de onoare al Academiei Române din anul 1919, s-a opus instalării guvernului Petru Groza. A fost deputat de Transilvania la Budapesta înainte de1918, preşedinte al PNŢ-ului şi de trei ori prim-ministru al României. Moare la Sighet în anul 1953. Constantin I.C. Brătianu (1886-1950) a fost închis la 84 de ani şi deţinut fără nici un fel de judecată şi dus într-un loc necunoscut. Astăzi, infractorii politici ai României, dacă nu mimează sinuciderea ca eşec, se îmbolnăvesc spontan în duba care-i duce la închisoare; se folosesc de zeci de apeluri şi recursuri, doar pentru a amâna pedeapsa cât mai mult. Părinţii lor şi chiar mulţi dintre ei nu au arătat în trecut nici un fel de indulgenţă pentru alţii, mai valoroşi, mai capabili, incoruptibili. Să nu-l uităm pe Radu Portocală (1888-1952), avocat, deputat, specialist în finanţe maritime, ministru şi om politic liberal, primar al Brăilei şi specialist în drept financiar. A participat la campaniile din 1913 şi 1916-1919. Mai mult, i-a apărat în justiţie pe toţi evreii care l-au solicitat refuzând orice onorariu. A învederat public absurditatea teriei rasiale demonstrând lipsa ei de fundament biologic, social şi moral. Cu toate acestea a fost arestat în 1948 şi moare la Sighet în anul 1950. Gheorghe Manu (1903-1961) a fost unul dintre marii noştri fizicieni. Cercetările sale asupra absorbţiei radiaţiei alfa în materie întreprinse la Institut du Radium cuprind determinări experimentale precise şi interpretarea lor teoretică în cadrul modelelor existente. A publicat rezultatele sale în „Comptes rendus de l’Academie des Sciences” (1932-1933) iar teza de doctorat „Cercetări asupra absorbţiei razelor alfa” a fost publicată în „Annales de physique” (1944). Era, în vremea aceea, cea mai completă investigaţie a interacţiei radiaţiei alfa cu materia, ea însăşi un subiect nou şi actual, şi a fost citată extensiv. Gheorghe Manu a fost un intelectual cu o vastă cultură ştiinţifică şi umanistă. A ţinut adevărate cursuri clandestine pentru codeţinuţi: matematică, fizică, filozofie, istorie, geografie, literatură, drept, limbi străine. Talentul şi inventivitatea sa au produs metode originale de comunicare în temniţă. Ca texte scrise cu vârful acului pe tăbliţele de săpun sau mesaje Morse codificate prin noduri pe un fir de aţă. I s-a cerut să participe la „reeducarea de la Aiud” şi să semneze o declaraţie de desolidarizare. A rămas demn şi dârz, nu a făcut nici un compromis. Ca pedeapsă, grav bolnav fiind, i-a fost refuzat ajutorul medical şi a urmat sfârşitul."
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 08:06:03 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015