UN NOU RECURS IN INTERESUL LEGII ADMIS DE ICCJ În şedinţa - TopicsExpress



          

UN NOU RECURS IN INTERESUL LEGII ADMIS DE ICCJ În şedinţa din 14 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie: - prin Decizia nr. 15/2013, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuând că: “1. Montarea la bancomat a dispozitivelor autonome de citire a benzii magnetice a cardului autentic şi a codului PIN aferent acestuia (skimmere, mini videocamere sau dispozitive tip tastatură falsă) constituie infracţiunea prevăzută de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003. 2. Folosirea la bancomat a unui card bancar autentic, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 161 /2003. 3. Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate prevăzută de art. 42 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 161/2003 şi cu infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002.”
Posted on: Mon, 21 Oct 2013 11:20:16 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015