Umilitoare subiectele de la evaluarea naţională la matematică. - TopicsExpress



          

Umilitoare subiectele de la evaluarea naţională la matematică. În clasa a opta le-aş fi terminat lejer în 30 de minute. De fapt, au fost ieri copii care astfel au terminat. Diferenţa între gradul de dificultate, când eu am dat admitere la Mircea şi ceea ce-a fost anul acesta, e ca de la cer la pământ. Lucram probleme grele de geometrie, cu sferă circumscrisă sau înscrisă în tetraedru şi cub, lucruri despre care cei de-acum habar nu au, probleme teoretice de fineţe, de loc geometric în spaţiu pe care le demonstram riguros în două etape, să nu mai zic de materia care era în plus pe-atunci: împărţiri de polinoame, teorema lui Bezout, lucruri care acum se fac într-a douăsprezecea. Ieri, primul exerciţiu a fost 4 ori 4 plus 10, iară celelalte nu s-au depărtat mult de lucrurile elementare din gimnaziu, fiind chiar jenante. Nici vorbă de vreun subpunct mai dificil care să necesite oarece profunzime sau sclipire, totul fost-a uzual. În fapt, pe măsura masei generaţiilor de-acum. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, căci există elevi care termină treisprezece clase şi care citesc pe litere în limba română, în timp ce tabla înmulţirii e deja teoria relativităţii pentru ei. Şi nu glumesc. Am întâlnit aşa ceva. Dar, slavă Domnului, mai există şi cei foarte buni care nu ştiu cum vor fi diferenţiaţi şi evidenţiaţi la un astfel de examen. Cu astfel de subiecte banale, probabil se doreşte a se demonstra că învăţământul nostru e de calitate, într-o perioadă în care elevii sunt din ce în ce mai blazaţi, având cu totul alte priorităţi. Am spus-o de multe ori, ei sunt victimele acestor vremuri în care lipsesc modelele adevărate, în timp ce televiziunile noastre promovează cu generozitate nulităţile. Nicidecum nu sunt lipsiţi de resurse intelectuale, nicidecum nu duc lipsă de un oarecare potenţial ci, pur şi simplu, aleg a-şi folosi în cu totul alte direcţii capacităţile, în funcţie de ceea ce este în juru-ne. În ritmul acesta, în câţiva ani o să ne bucurăm dacă după douăsprezece clase un tânăr va şti a citi corect în limba română, dacă va şti a socoti, iară de va şti să şi scrie corect gramatical, deja va fi o realizare monumentală a învăţământului românesc.
Posted on: Fri, 28 Jun 2013 14:46:02 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015