de Gabriel Bejan "Poate mulţi dintre voi se întrebau cu ce-şi - TopicsExpress



          

de Gabriel Bejan "Poate mulţi dintre voi se întrebau cu ce-şi mai umple timpul vicepremierul fără portofoliu Gabriel Oprea, numit de unii „şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, de alţii „interesul naţional” şi, doar de rău-voitori desigur, „cumătrul lui Victor Ponta”. Premierul ne-a lămurit însă luni: „domnul Oprea” va conduce Guvernul în locul său, pe perioada concediului. Cu greu găseşti în fruntea ţării o persoană mai necarismatică şi mai controversată decât Gabriel Oprea, un general avansat la foc automat şi şef al unuia dintre partidele de neînţeles din România, UNPR (să-i dăm doar iniţialele pentru că oricum nu contează ce reprezintă acestea). De când s-a renunţat la fuziunea dintre partidul lui Oprea şi PSD, ce trebuia să aibă loc anul acesta şi în urma căreia UNPR ar fi trebuit să primească două posturi de vicepreşedinte, parcă şi uitasem că în guvern mai există un vicepremier, în afară de Liviu Dragnea. Explicabil poate, dacă avem în vedere faptul că responsabilitatea lui Oprea ţinea de „siguranţa naţională”, iar cum România, slavă Domnului, nu a intrat în nici un război în ultima perioadă nici generalul nu a avut multă treabă la birou. Sau poate ar trebui să înţelegem că tocmai pentru că vicepremierul cu pricina a muncit pe brânci în ultimile luni, trăieşte România acum în pace şi linişte şi doar răutăcioşi pot fi numiţi cei care spun că Gabriel Oprea a primit, în realitate, un loc de muncă echivalent cu un abonament la Spa, drept recompensă pentru că a ajutat USL să răstoarne anul trecut Guvernul Ungureanu."
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 02:38:32 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015