panza de paianjen Avea o vibraţie în glas, o febrilitate care crea de la început un climat al ei, Ne-am aşezat în vestiar pe bancă, în dreptul stupului de dulăpioare albe în care ne ţineam lucrurile, apoi m-am uitat în ochii ei, în plin. — Ştii pe cine am cunoscut azi, Diana? — Nu ştiu — Ghici! — Asta-i acum! Hai, spune repede! — M-am gândit: „Câtă pasiune pune aşa, obişnuit, în fiecare cuvânt !“ şi am răspuns întârziat ca un actor care-şi calculează efectul: — Petre Barbu… Diana a întors puţin capul, privirea i s-a risipit prin zid, departe. Zâmbetul i-a devenit trist. Era acum în jurul ei o fluiditate care o făcea într-un sens ireală. (Asta era Diana, pe care o cunoşteam poate numai eu.) A şoptit ca pentru ea: „Petre Barbu, Petre Barbu“… După un timp s-a întors către mine, şi-a dus mâna la frunte, apoi mi-a luat mâinile într-ale ei şi ca un lucru foarte grav, asupra căruia chibzuise mult, dar care acum părea să fie definitiv hotărât, mi-a spus aproape în şoaptă: — Stii că plec la Paris? — Când? — Foarte curând. Am înţeles că nu-i o plecare obişnuită şi am întrebat: — Pentru cât timp? — Nu ştiu… — Şi bărbatul tău? — Tocmai asta e greutatea. Michi e amărât, e trist. Mi-e greu să plec, Ilinco. Mă frământ zi şi noapte. Să plec? Să nu plec? Acum e hotărât. E sigur azi, dar mâine cine ştie, poate iar nu va fi. Nu ştiu ce să fac, nu ştiu cum e mai bine. N-am ştiut că ţin atât de mult la Michi. Sunt foarte legată de el, Ilinco. Apoi, ca pentru ea: Mi-e foarte drag. Aş fi vrut s-o întreb: „Atunci de ce pleci?“ Dar luasem obiceiul să nu ne punem întrebări, nici eu ei, nici ea mie. — Il ştiam pe Petre la Marrakech, a spus apoi, puţin absentă. — S-a înapoiat de curând. L-a întâlnit bărbatul Adrianei şi l-a adus acasă. Eram acolo. Pe stradă a vorbit de tine şi, închipuieşte-ţi, mi-a spus că atunci, la Mangalia, te-a iubit! — Ţi-a spus asta? Ochii Dianei s-au făcut mai verzi, mai umezi, părea că se topeşte în ei o lume neştiută, genele erau foarte întoarse şi mirate. Nu-i adevărat, Ilinco, nu m-a iubit. Niciodată nu va şti omul ăsta cât rău mi-a făcut. Am rămas cu un dor… cum să-ţi explic?… neliniştea mea… Şi într-o zi am întâlnit un om care-i semăna. Grozav îi semăna. Ascultă, Ilinco, am nişte… caiete… Dacă plec, ţi le las. Şi, după o clipă de reflecţie: Ţi le dau şi dacă nu plec. Diana îşi ţinea genunchii în braţe, se legăna şi privea drept în faţă, pe fereastră. Ploua şi era întuneric. Nu se vedea nimic afară. Vorbea fără să mă privească, se uita atent către fereastră, dar simţeam că nu priveşte decât în ea, şi ea era toată dincolo de înfăţişarea asta de faţă blondă, sportivă. A spus rar (de obicei vorbea repede): — Nu-i un jurnal. Sunt amintiri din copilărie, la început. Apoi alte amintiri, din adolescenţă, de mai târziu, de acum, aşa cum mi-au venit în minte, aşa cum mi-a venit să le aştern pe hârtie. O să vezi… Apoi a tăcut îndelung. Parcă era o frunză abia atinsă de vânt sau faţa apei uşor înfiorată de briză. S-a sculat brusc, a ridicat mâinile în sus şi a început să le coboare prin spate, aşa încât să tragă tot corpul în jos, până ce, proptită pe picioare şi pe mâini, a făcut o punte. Când a revenit în poziţie verticală, aprinsă la faţă, a spus, ca şi când ar fi ştiut o reţetă, numai pentru mine: — Când vezi că nu merge, fă puntea. O fetiţă, cu ochii mari şi năsucul ca un bob de fasole, a venit s-o cheme pe Diana în sala de gimnastică, fericită că poate fi utilă. Mi-a spus că e de la cursul de copii şi o cheamă Olguţa. Întâia dată am văzut-o pe Diana în vacanţa care a precedat intrarea mea în clasa a cincea de liceu. Eram la Ocna-Sibiului, în parc, şi mă plictiseam pe o bancă. În mână ţineam, ca de obicei, o carte, pe care n-o citeam. Aveam paisprezece ani: nici înfăţişare de fetiţă, nici de adolescentă – mama spunea „vârsta ingrată“. Rochiile mele nu erau nici deasupra genunchilor, cum poartă copiii, nici mai lungi, cum poartă codanele. Şosetele ajungeau până sub genunchi. Două degete mai sus era marginea rochiei. Pantofi de lac cu tocul ceva mai înalt decât la încălţămintea bărbătească. Părul îl împleteam în cozi, strânse tare pe cap, aşa ca să-mi rămână fruntea descoperită. Mama zicea că am fruntea inteligentă fiindcă e mare (eu eram de altă părere). Nu cred să fi băgat de seamă cineva, în vara aceea, la Ocna-Sibiului, că mă aflu şi eu printre vilegiaturisti, deşi tare aş fi vrut să fie altfel. Lumea se ocupa de Diana Slavu. În parc răsuna ecoul numelui ei. Şi eu nu ştiam cine e, cum arată. De câte ori trecea prin faţa mea o femeie frumoasă, mă întrebam dacă nu-i Diana Slavu. Se spunea că nu-i frumoasă, dar adorabilă, încântătoare. Faptul însă că frumuseţea ei era atât de discutată mă încredinţa că este frumoasă de-a binelea. După unii, semăna cu o reclamă de pastă de dinţi, după alţii, cu o reclamă pentru şampon de spălat părul. Am mai observat că, de câte ori cineva spunea despre ea: „De fapt, nu-i frumoasa“, se găsea altcineva care să-i ia apărarea: „Are un păr superb“, sau: „Dinţi extraordinari“, sau: „Un ten magnific“. Se mai spunea: „Capul nu-i grozav. În fond, când te uiţi mai bine, nu are nimic deosebit. Dar silueta e desăvârşită“. O dată, când mama a pretins că Diana Slavu e prea slabă, o prietenă a ei a răspuns: „N-ai dreptate, c’est une fausse maigre, et puis eile a des seins comme je nen ai jamais vus“… Am auzit apoi despre ochii ei că nu sunt „cine ştie ce“, că sunt mai mult mici şi poate chiar uşor asimetrici „dar de un verde care nu te lasă în pace“, a râs un domn mai în vârstă. Iar altul, mai tânăr: „Sunt albaştri ca ai păpuşilor. Genele mai ales, lungi şi întoarse“. Mi-o închipuiam cu nasul în vînt, când am auzit că are nasul Cleopatrei, „un profil de medalie“ sau „parcă ar fi Brigitte Helm în Mătrăguna“. Într-o zi mi-a atras atenţia o femeie elegantă, cu un câine şpiţ. Purta un bandou verde şi o rochie de sote ecrue cu guler verde şi cordon verde lat. Pantofii cu tocuri Louis XV. Făcea paşi mici din cauza rochiei, strîmtă şi lungă până aproape de glezne. M-am întrebat dacă nu-i Diana Slavu. Nu, Diana are părul pe umeri, zburlit şi blond. Blond veneţian, după unii; nordic cenuşiu, după alţii.
Posted on: Sun, 15 Sep 2013 16:30:49 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015