Articolul 36. LEGITIMA APĂRARE (1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare. (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută la alin.(2), pentru a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. 1. Ideea de legitimă apărare este în consens direct cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute în DUDO, CEDO etc. Stipulările din art.24 alin.1 şi art.26 alin.2 din CRM acordă fiecărei persoane dreptul la viaţă, şi psihică la integritate fizică, precum şi dreptul de a reacţiona independent, prin mijloace legitime, la faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale. Conţinutul legitimei apărări - în redacţia noului CP - este esenţial modificat, noile prevederi lărgind aria de acţiune a normei în comparaţie cu prevederile art.13 CP din 1961. 2. Legitima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de lege. Legitima apărare este o activitate social-utilă, deoarece fapta săvârşită în condiţiile enunţate de lege nu este prejudiciabilă. Lipseşte şi vinovăţia persoanei care, fiind în stare de legitimă apărare, a fost impusă să acţioneze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac. 3. Atacul este o agresiune, o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale ocrotite de lege. Apărarea nu va fi considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului. 4. Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de lege. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (poartă închisă, zid, uşă) sau o distanţă mai mare în spaţiu. 5. Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare. Se consumă o dată cu încetarea agresiunii. Dacă atacul nu a fost declanşat, dar cuvintele, gesturile, demonstrarea armei etc. indică obiectiv că atacul va începe, fapta cade sub incidenţa prevederilor legitimei apărări. 6. Atacul va fi material dacă, pentru a-l realiza, se foloseşte forţa fizică, armele, instrumentele etc. care sunt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate de lege. Un atac verbal sau scris (insultă, şantaj, denunţare calomnioasă etc.) nu este considerat drept atac material. 7. Atacul va fi real dacă există obiectiv, dar nu este presupus de persoană. El se va consuma în momentul în care a luat sfârşit şi pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există. 8. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. În cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul, inclusiv anunţând organele abilitate cu funcţii de combatere a criminalităţii. În literatura de specialitate este comentată speţa referitoare la fapta unei persoane care, pentru a preîntâmpina un furt din bunurile sale, a conectat gardul din sârmă la o sursă de curent electric. Victimă a devenit o persoană care trecea întâmplător pe lângă gard. Făptuitorul a fost condamnat pentru omor intenţionat. 9. Potrivit alin.2 art.36, prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se înţeleg acţiunile agresorului contra vieţii persoanei, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii, onoarei, averii. Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană, indiferent de funcţia pe care o ocupă, pregătirea specială, posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau posibilitatea de a se adresa organelor de poliţie. Drepturile persoanei atacate sunt diverse. De exemplu, dreptul de proprietate, dreptul locativ, dreptul de moştenire etc . 10. Prin noţiunea de pericol grav se înţeleg consecinţele ireparabile care pot surveni pentru persoana atacată: pierderea vieţii, vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, distrugerea bunurilor materiale în proporţii deosebit de mari etc. 11. Prin interes public se înţelege o stare, o activitate care vizează o instituţie publică şi buna ei funcţionare. 12. Prin spaţiu de locuit se înţelege o încăpere în care persoana locuieşte permanent sau temporar. 13. Prin noţiunea de altă încăpere se înţelege un spaţiu delimitat dintr-o construcţie cu funcţia de locuinţă, construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii de gospodărie, menite pentru amplasarea bunurilor materiale (HP CSJ nr.5 din 06.07.1992 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului). 14. Pătrundere înseamnă intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, în spaţiul de locuit. 15. Conform p.5 al HP CSJ nr.5 din 06.07.1992, drept violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănătate urmează a fi considerată cauzarea unei vătămări mai puţin grave sau uşoare integrităţii corporale sau sănătăţii victimei, în urma căreia a survenit o tulburare de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă, a capacităţii de muncă, precum şi altă violenţă care, deşi nu a cauzat o daună ca cea menţionată, a creat la momentul aplicării ei un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. Prin ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe se înţeleg acţiunile prin care făptuitorul îşi dezvăluie intenţia reală de aplicare a unei violenţe periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei. De exemplu, demonstrarea pistolului, cuţitului, briciului etc. 16. Legitima apărare are tangenţe cu reţinerea infractorului (art.37) şi cu starea de extremă necesitate (art.38). Exceptând asemănarea de formă a acestora cu infracţiunile, aceste trei cauze care exclud caracterul penal al faptei au un cadru comun: utilitatea acţiunilor întreprinse pentru binele societăţii. Diferenţele dintre aceste trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: a) legitima apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct, imediat, material şi real, iar reţinerea infractorului se întreprinde în cazul în care persoana a fost prinsă asupra faptului sau imediat după săvârşirea infracţiunii; b) scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea infracţiunii, iar scopul reţinerii infractorului - spre privarea făptuitorului de libertate şi aducerea lui la organele de urmărire penală sau la alt organ al puterii de stat; c) mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări şi al reţinerii infractorului poate să fie mai mare decât dauna care, respectiv, putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor, iar mărimea daunei pricinuite în timpul stării de extremă necesitate trebuie să fie mai mică în raport cu urmările care s-ar fi putut produce dacă pericolul iminent nu ar fi fost înlăturat.
Posted on: Sat, 22 Jun 2013 08:33:09 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015