Anticristul va crea subvenţii pentru a încuraja companiile, - TopicsExpress



          

Anticristul va crea subvenţii pentru a încuraja companiile, organizaţiile şi asociaţiile de caritate să lucreze pentru noul său centru al comerţului mondial sâmbătă, 19 octombrie 2013, 20:00 Mult iubita Mea fiică, îi chem pe toţi discipolii Mei care M-au auzit şi Mă recunosc în aceste Mesaje să Mă asculte acum. Această Lucrare care v-a fost dată este Sfântă. În ciuda oricărui chin, abuz, a oricărei suferinţe şi batjocuri pe care poate va trebui să le înduraţi din cauza acestei Misiuni, să vă amintiţi că această Lucrare este a Mea. Misiunea Mea finală, dăruită lumii prin intermediul profetului lui Dumnezeu, este un mare Dar pentru omenire. Ridicaţi-vă deasupra batjocurii la care veţi asista şi să ştiţi că ea este creată de cel rău în efortul său de a împiedica răspândirea Adevărului. Adevărul, Cuvântul Meu Sfânt, va fi călcat în picioare şi toţi demonii, eliberaţi din adâncurile iadului, vor face tot ce este posibil pentru a reduce la tăcere Glasul Meu. Lucrând prin acele suflete care se lasă deschise infestării, operele malefice ale satanei vor fi în curând mascate şi prezentate lumii ca Sfântă Scriptură. Noua doctrină, vor spune ei, a fost inspirată în mod divin de catre Mine, Isus Cristos. Atentia întregii lumi va fi captată, pe măsură ce noua doctrină va fi dezvăluită treptat, etapă cu etapă, şi aplaudată mai ales de lumea care s-a îndepărtat de credinţă. Aceia la care nu v-aţi aştepta niciodată să se închine lui Dumnezeu vor fi primii care vor sta la rând ca să îmbrăţişeze seria de erezii – minciuni împotriva Mea – pe măsură ce acestea sunt dezvăluite. Ca niciodată până acum, Biserica Catolică va primi o mare cinstire publică din partea mass media mondiale şi a elitei politice. Ca niciodată pana acum, ateii şi toate religiile, inclusiv acelea care nu Mă cinstesc pe Mine, îsi vor deschide braţele şi vor cădea în genunchi pentru a-i onora pe aceia care spun că sunt de la Dumnezeu. Când Imaginea Mea va dispărea şi nu va mai fi văzută şi când Crucile Mele, Sfintele Biblii, micile liturghiere pentru Sfânta Liturghie, rozariile, medaliile, scapularele şi Crucile Benedictine nu se vor mai găsi, veţi şti atunci că domnia fiarei a început. Lumea va cânta imnuri de laudă lui anticrist. De îndată ce va face pace – o pace falsă – creată din cauza războaielor la izbucnirea cărora el a contribuit – el va face declaraţii uimitoare. El, anticristul, va declara că a primit mesaje de la Dumnezeu Tatăl şi ele vor părea autentice. Apoi, folosind puterea ocultă, el va părea că vindecă pe mulţi şi va părea să aibă mari daruri spirituale. Mulţi vor fi uimiţi de aşa-zisele ”miracole” pe care el va părea că le face şi lumea îl va adora şi se va prosterna la picioarele lui. Atunci el, anticristul, se va declara a fi Isus Cristos, Fiul omului, şi va spune că a venit timpul să îşi revendice lumea şi să salveze întreaga omenire. Oricine va îndrăzni să se opună mizeriei şi obscenităţilor care vor curge din gura fiarei va fi pedepsit sever. În acel moment, din cauza infestării lumii de către satana, păcatul va fi atât de răspândit încât demnitatea umană va ajunge la cel mai jos nivel, unde necurăţia, desfrâul, lăcomia şi toate celelalte păcate grave în Ochii lui Dumnezeu se vor vedea în toate spaţiile publice. Pentru că păcatul va fi declarat un defect omenesc natural şi pentru că vi se va spune că Dumnezeu nu vă va judeca pentru o trăsătura ce ţine de slăbiciunea omenească, mulţi vor îmbrăţişa păcatul şi nu vor avea ruşine în sufletele lor. Celebrităţile lumii, artiştii, mass media, actorii cunoscuţi, cu toţii vor dori să fie văzuţi cu anticristul şi imaginea sa va fi mai vizibilă decât a oricui altcuiva care a venit înaintea sa. El va fi fluent în mai multe limbi; va fi frumos; va avea un deosebit simţ al umorului şi extraordinare aptitudini de comunicare. El va fi foarte atent în legătură cu ceea ce spune despre Dumnezeu şi nu se va referi niciodată la Maica Domnului, pentru că se va considera că ea nu mai are niciun rol de jucat. Interviurile lui anticrist la televizor vor fi un fapt obişnuit şi oamenii vor sorbi fiecare cuvânt ce iese din gura lui. El îi va influenţa pe politicienii din fiecare naţiune şi aceia care se află în compania lui vor fi trataţi ca membrii unei familii regale. Dar lucrurile nu se vor opri aici. Cuvintele lui vor fi citate în predici în toate bisericile. I se va acorda o mare cinstire şi o poziţie înaltă în toate bisericile, până când în sfârşit el se va aşeza pe noul tron în noul templu al Babilonului. Influenţa lui se va extinde asupra tuturor băncilor, legilor comerciale şi a economiei mondiale. Anticristul va crea subvenţii pentru a încuraja companiile, organizaţiile şi asociaţiile de caritate să lucreze pentru noul său centru al comerţului mondial. Cei care vor dori să facă parte din imperiul anticristului se vor îmbogăţi foarte mult.Oricine îi jură credinţă lui, fie prin ceremonii religioase, fie prin acorduri de afaceri sau comerţ, va trebui să primească un semn. Aceia care acceptă semnul, care va fi sub forma unui card bancar şi a unui cip special care le va fi introdus în mâna, îşi vor pierde sufletele în favoarea lui. Toţi cei care poartă Pecetea Dumnezeului celui Viu vor scăpa de încleştarea anticristului şi vor deveni imuni la aceasta oroare. Nu ignoraţi avertismentul. Nu vă temeţi, pentru că, dacă urmaţi instrucţiunile Mele, veţi fi protejaţi. Am vărsat multe Lacrimi dându-ţi acest Mesaj şi de aceea Durerea Mea în tine, fiica Mea, este atât de mare în acest moment. Mângâie-Mă cerând Milostivirea Mea şi Protecţia Mea. Al vostru Isus
Posted on: Fri, 01 Nov 2013 21:10:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015