Discursul nostru public. E unul inclinat critic, nu transparent. Critic fata de ceilalti si indulgent fata de noi. Raul functional si moral este externalizat din orizontul nostru si plasat in lumea celorlalti. Ca efect apare desolidarizarea. Schema asta critica e copiata mimetic si se multiplica, fiindca la asta indeamna structura ei, sa criticam fiecare. Nu mai suntem laoalta, suntem unii impotriva altora. In felul asta intram in lumea lui mi se cuvine fiindca vina e in alta parte. Discursul presupune vorbirea, tacerea si ascultarea. In discursul ca fundament, paradoxal, doar tacerea si ascultarea sunt autentice, vorbirea degenereaza in flecareala, ambiguitate si curiozitati. Dar, tacerea ca sa dea de inteles, trebuie sa aiba ceva de spus. Ascultarea ar trbui sa fie implicata. Noi tacem doar ca sa ne ascudem si ascultam ca sa replicam. Nu lipseste interesul, dar el are forma curiozitatii si nu a implicarii, deci e pus in slujba flecarelii si a ambiguitatii. De aici se naste vacarmul. Daca discursul ar fi transparent, adica daca ar incepe cu noi, cu vina noastra, atunci schema lui s-ar copia mimetic si la ceilalti. Nu zic sa ne pocaim, doar sa ne asumam. Dar nu este si nici nu poate fi asa acum. Speranta noastra sta in mana invizibila care face ca din haos sa apara formele, ca in teoria formelor disipative. Avem de urcat Golgota, dar va rasari si soarele in curand, din stradanie
Posted on: Sat, 19 Oct 2013 19:17:20 +0000