Voi reda cateva pag. din 4 brosuri -cu nadejdea ca prietenii mai noi sa poata vedea cate intelegeri false sunt in poporul lui Dumnezeu azi. Cred ca devierile au inceput din vremea apostolilor - scrie desspre asta clar in multe locuri. Unde ne aflam astazi? Nadajduiesc ca multi sa primeasca ajutor - in orice caz cei sinceri, chiar daca pentru unii e ca si cum ar arunca inapoi intr-un tepus. Sa ia totusi ca exemplu de demnitate si onestitate pe Pavel si in aceasta privinta.. 1. ,,Sunt răstignit împreună cu Hristos-(brosura are 16pag) Introducere Că El a fost răstignit, e un lucru, dar că noi suntem răstigniţi, este un lucru cu totul diferit. La fel, este un lucru că El a făcut voia lui Dumnezeu, dar că noi o facem este un lucru total diferit. El n-a fost răstignit pentru ca noi să fim cruţaţi de a fi răstigniţi, ci pentru ca noi să trebuiască să fim răstigniți împreună cu El. „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” (1 Cor. 15:3). „El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El.” (Isaia 53:5). Că Hristos a fost răstignit pentru noi, că El a murit pentru păcatele noastre, că pedeapsa păcatului a căzut asupra Lui, aceasta o ştim toţi; dar că noi am fost răstigniţi împreună cu El şi că acum – prin credinţă – aceasta se poate şi trebuie să se realizeze în viaţa noastră, este un lucru foarte necunoscut, despre care cei mai mulţi nici chiar vorbindu-se n-au auzit, câţiva au auzit un zvon, foarte puţini sunt preocupaţi să-l împlinească, şi extrem de puţini au primit harul pentru a-l realiza în viaţa lor. Această broşură este scrisă cu scopul de a ajuta pe cât mai mulţi să-l poată realiza. Fie ca şi tu să reuşeşti, iubite cititor! SUNT RĂSTIGNIT „Am fost răstignit cu Hristos, și trăiesc..., dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2,20). După cum nu mai trăim noi, ci Hristos trăiește în noi, tot astfel noi nu mai trăim pentru noi înșine (2Cor. 5,15) – ci pentru alții. Da, acesta este centrul creștinismului, temelia solidă a credinței în Hristos. Atâta timp cât acest fapt nu e adevărat pentru fiecare în parte, nu ai decât înfrângeri și insuccese. Atâta timp cât trăiești tu însuți, nu ai decât ticăloșie, căci în noi înșine, în firea noastră pământească nu locuiește nimic bun. Nimeni nu poate cu de la sine putere să meargă pe urmele lui Hristos, să facă voia lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui. Orice om este în ce privește firea pământească, în întregime stricat, incorigibil, neputincios, imposibil. Cu cât încerci să faci binele, cu atât descoperi că nu există nădejdea de a-l face. Ce să facem cu un astfel de om, atât de nesuferit și de stricat din creștet până-n tălpi? Cu această experiență și cu această cunoștință, cu această îngrijorare și în această nevoie, Dumnezeu ne arată că noi am fost răstigniți cu Hristos, că nu numai „zapisul” cu datoria a fost pironit pe lemnul crucii (Colos. 2,14), ci și datornicul, vinovatul însuși. Lucrul acesta este inclus în lucrarea lui Hristos. Tatăl socotește așa. Este așa. Acest lucru cei mai mulți nu l-au văzut niciodată, nici nu l-au experimentat. Ei n-au ajuns niciodată acolo ca să poată să spună cu adevărat ca Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu.” Nici nu se poate să o spui și nu trebuie să o spui deloc atâta vreme cât nu trăiești o viață de biruință. Dacă de exemplu, eu mă jignesc, mă mânii sau mă îngrijorez și spun că nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine, este ca și cum aș spune că Hristos Se jignește, Se mânie, Se îngrijorează - și aceasta ar fi doar încumetare! Cine trăiește o viață în întregime biruitoare în această lume? Aceasta o face fiecare, care – prin credință – este răstignit împreună cu Hristos, fiecare care nu mai trăiește el însuși! Această poziție, iubite cititor, este vorba să o iei și să o păstrezi, după ce ai primit în sfârșit harul de a o ocupa. Sunt lucruri mari și de necuprins. Dar Dumnezeu de asemenea este mare și Numele Său e Minune! El Însuși, în bunătatea Sa a găsit cu cale să ne cheme la o cauză atât de mare. El este Acela care vrea să facă o astfel de lucrare desăvârșită în noi. (1 Tesalon. 5. 23, 24). Omul nostru cel vechi a fost răstignit „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca noi să nu mai fim robi ai păcatului. (Rom. 6:6). „Ştim bine”, spune Pavel către adunarea din Roma. Dar cui i se poate scrie aşa astăzi? Cine ştie în adevăr că omul său cel vechi a fost răstignit cu Hristos? Dar am pe inimă ca, un număr cât mai mare de persoane posibil, să poată primi în mod just tocmai această cunoştinţă, această înţelegere, această experienţă. Pentru ce? Pentru că aceasta are un efect colosal. Când Hristos a fost răstignit, atunci omul nostru vechi a fost răstignit împreună cu El. Omeneşte vorbind, nu erau mai mulţi care au fost pironiţi pe aceeaşi cruce de la Golgota. Cum atunci omul nostru cel vechi putea să fie pironit pe aceeaşi cruce, în acelaşi timp, şi înainte chiar ca omul nostru cel vechi să fi văzut lumina zilei? Tocmai prin aceea că Isus a devenit cu adevărat Fiul Omului şi ca atare El a primit carne şi sânge şi o voinţă proprie ca noi. Această voinţă proprie o birui El şi o osândi; şi astfel Tatăl socoteşte că omul nostru cel vechi a fost acela care fu răstignit împreună cu El, că noi am murit în şi prin trupul lui Hristos. Ferice de oricine, care poate să vadă acest lucru! El a găsit taina Evangheliei, cheia pentru toate biruinţele şi toată slava! Răstignirea omului nostru vechi, pe care Isus a săvârşit-o pe Golgota, trebuie acum să se realizeze în fiecare din noi. Dar ce se înţelege prin omul nostru cel vechi? Tocmai că gândirea noastră este legată de păcatul pe care noi îl recunoaştem ca păcat, şi că trupul nostru îl execută. Acest lucru poate şi trebuie să fie lepădat sau răstignit. (Efes. 4:22; Colos. 3:8). Noi nu putem, evident, să răstignim sau să ne lepădăm astăzi de ceva pe care încă nu-l ştim că este păcat. Ar fi un non-sens. Dar îndată ce noi suntem luminaţi asupra unui astfel de lucru, noi putem şi trebuie să-l răstignim, să ne lepădăm de el. Tot ceea ce se numeşte păcat conștient provine de la omul cel vechi. Tocmai de aceea o lepădare completă de omul cel vechi este acelaşi lucru cu o biruinţă completă asupra păcatului, până acolo unde pătrunde lumina. A răstigni firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei Galat. 5:24 Ce este deci răstignit? „Firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei”, zice Pavel, acest maestru în credinţă şi în adevăr plin de înţelepciune. Cine va fi atunci scos din acţiune? Firea pământească. Care sunt atunci faptele care încetează? Faptele firii pământeşti. Acelea pe care tocmai le-a citat în versetele din Gal. 5:19-21: „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, certurile, vrăjbile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” Expresia: „Şi alte lucruri asemănătoare cu acestea” ne spune că faptele firii mai cuprind şi altele şi că faptele citate mai sus nu sunt decât câteva exemple. Să cităm alte câteva fapte ale firii pământeşti care sunt foarte obişnuite: minciuna, hoţia, linguşirea, făţărnicia, nedreptatea, cruzimea, lipsa de răbdare, ura ascunsă, cârtirea, plângerile, orgoliul, căutare de cinste, lăcomia, neîncrederea (bănuiala). Unde este limita acestor fapte ale firii pământeşti? Limita pentru fiecare în parte este lumina pe care o posedă în acest moment, propria sa conştiinţă. Ceea ce se face împotriva propriei sale convingeri sunt faptele firii sau faptele omului celui vechi: „Nu vă minţiţi unii pe alţii întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui.” (Col. 3:9). Dacă de exemplu te mânii din cauză că ceva cade sau se sparge, sau linguşeşti pe bogat în speranţa de a primi de la el un dar, aceasta arată că firea pământească nu este încă răstignită şi că omul cel vechi nu este lepădat, dacă totuşi se ştie că mânia şi linguşirea sunt păcate, şi în general se ştie acest lucru.”
Posted on: Tue, 20 Aug 2013 17:48:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015