În toamna frunzei purpurii, În dragostea de ploaie sumbră Te tot aștept poate o să vii, Cu chipul tău sau poate a ta umbră De pe mormânt. În toamna tristă care încet curge Precum nisipul trist, din cea clepsidră Ce aruncată stă ca o stafie, Să-mi arate dorul în oglindă - De ce-ai plecat? Timpul se duce încet și trist – Precum un val se stinge pe întins de mare, Precum o clipă cade în neștire. Ecoul tău e mult prea egoist - Și nu se-aude. Te văd și azi trecând pe lângă scara, Ce monument rămâne-n ochii tăi, Iar chipul tău odinioară , Era aici, prin câmp pe deal pe văi, Iar astăzi taci! Tăcerea ta atât de stinsă-mi pare, Ca focul, care vatra a încins, Iar în cenușa asta, care moare Zăresc doar ochii tăi ce stau închiși - Cuprinși de moarte. Nu vreau să cred, ce încă n – am crezut, Nu vreau să văd, ce-atunci am văzut, Chiar dacă știu că ai plecat, nu vreau să știu - Că ai plecat, de unde nu mai vii! Ce dor îmi e de tata…
Posted on: Thu, 05 Sep 2013 09:38:08 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015