Și vine un moment pe care,oricât de mult îl ocolim,el vine. Și ce se întâmplă atunci? Timpul se oprește puțin în loc. Până și tema la chimie sau la informatică pare mai ușoară. Aștepți să înceapă orele doar ca să îl poți vedea și schimba două vorbe. Pauzele devin prea scurte. Zilele săptămânii prea puține. Până și lumea o vezi altfel. Parcă vremea de afară e în concordanță cu ce simți. Spui ”mi-e frig ” așteptând o îmbrățișare,dar o primești de la altcineva și dintr-o dată nu mai ai nevoie. Îți vine un chef ciudat să citești cărți pe care nici nu puneai mâna deoarece erau ”siropoase”. Nu pot să cred că am scris toate astea. Pentru mine,cele 3 săptămâni de școală au fost un haos. Teste peste teste,dar abia reușeam să mă concentrez când învățam. În clasa a 3-a... țineam enorm de mult la un coleg. Sentimentul s-a accentuat cu timpul,ținând cont că am fost în continuare colegi și vom fi încă 4 ani. Dar....mereu mă tratează cu indiferență. Trece pe lângă mine și nici măcar nu salută,eu o fac. Și acum ... acum am cunoscut alți băieți. Mi-am făcut prieteni. Prieteni adică băieți,pentru că fetele.... mna,nu am reușit încă să mă înțeleg cu ele. Și mă miră faptul că sunt băieți care stau cu mine. Mereu am fost acel tip de fată de care fugeau toți de tip masculin. De ce? Pentru că eu nu sunt acel gen de fată slabă,frumoasă,populară și fițoasă care atrage toate privirile după ea. Bine,atrag priviri,dar din alea curioase,lumea se uită ciudat la mine și la înălțimea mea de capră. Eu... eu sunt cu voi și cu cărțile. Și cu școala. Și mai nou cu prietenii. Pot să cer mai mult decât atât? Nu am nevoie de mai mult. -Maria
Posted on: Fri, 04 Oct 2013 21:07:09 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015