MITOCĂNIE COMUNISTĂ DE NEAM PROST Nici cu medicamente dintre - TopicsExpress



          

MITOCĂNIE COMUNISTĂ DE NEAM PROST Nici cu medicamente dintre cele mai performante nu mai pot fi trataţi Mihai CONŢIU În perioada 7-10 Octombrie, Alteța Sa Regală Margareta, Principesa Moștenitoare a României, Custode al Coroanei României, şi soţul, Alteța Sa Regală Radu, Principe al României, efectuează o vizită în Republica Moldova. Depunerea de coroane de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare este un ritual naţional oficial. Acesta este şi motivul pentru care i se supun toţi oficialii sau personalităţile străine care vizitează Republica Moldova. Este vorba de un gest simbolic prin care este omagiată ţara, valorile istorice şi spirituale ale neamului. Prin urmare, reprezentanţii Casei Regale a României au vrut, în ziua de 8 Octombrie, să aducă un omagiu prin depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. Alteţele Regale, însă, au fost împiedicate printr-o manifestare grobiană ce poate fi calificată ca fiind un adevărat sacrilegiu. Opt simpatizanţi comunişti, îmbrăcaţi în haine închise la culoare (De ce nu şi-au ales culoarea roşie, ci pe cea a Întunericului?), i-au împiedicat pe Principesă şi Principe să depună coroana de flori în faţa monumentului Domnitorului. Cu toate acestea, reprezentanţii Casei Regale a României s-au recules în faţa Domnitorului şi au depus coroana de flori într-o parte mai lăturalnică a statuii, iar asta pentru că protestatarii huliganici ocupaseră partea centrală a monumentului. Gestul golănesc (căci nu are nimic de-a face cu un protest justificat şi democratic) al simpatizanţilor comuniştilor a mai fost şi vociferat prin sloganele stupide: "Prinţul român în Moldova e străin!", "Trăiască şi-nflorească Republica Moldovenească!" şi "Afară din Moldova!". Dacă este să invocăm necesitatea unui bun simţ elementar, a unei conduite civilizate indiscutabile şi a respectării unor canoane sociale ce ţin nu doar de respectarea unor manifestări oficiale, ci, în ultimă instanţă, şi de legea nescrisă a ospeţiei, conducerea PCRM ar fi trebuit, cu promptitudine, să remită publicităţii un comunicat prin care se desolidariza de această acţiune mitocănească a simpatizanţilor comunişti. Fiţi siguri că, atunci cînd era preşedintele ţării, domnul Vladimir Voronin ar fi acceptat o întrevedere cu Majestatea Sa, Regele Mihai I de România, dacă acesta i-ar fi făcut o astfel de onoare, precum şi cu Alteţele Regale! Protest împotriva Istoriei şi a lui Ştefan cel Mare Acei nefericiţi protestatari, fără să aibă habar de ceea ce au făcut cu adevărat, au atentat blasfemator şi la memoria Marelui Domnitor. La modul cel mai real cu putinţă, ca un paradox, aceşti vulgari protestatari n-au absolut nimic în comun cu Ştefan cel Mare, nici măcar un insignifiant procent din cîte are în comun cu Domnitorul moldovean Alteța Sa Regală Margareta, Principesa Moștenitoare a României, Custode al Coroanei României. Este descendenta celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărîndu-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, Regina Victoria a Marii Britanii, regele Constantin al Greciei, împărați habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei ș.a.m.d.; tatăl său, Regele Mihai I de România, fiind şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii. Alteța Sa este a 82-a pe linia succesorală a Tronului Britanic. Tatăl Alteței Sale Regale, Regele Mihai I de România, este una dintre cele mai emblematice şi ultime figuri publice în viaţă din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Prin actul de la 23 August 1944 şi arestarea lui Antonescu, Regele Mihai I a contribuit la scurtarea războiului cu cel puţin şase luni. Nu a fost iertat niciodată de sovietici pentru că au vrut ca ei să fie cei care au obligat România, prin comuniştii lor de la Bucureşti, să se predea şi să întoarcă armele împotriva nemţilor în calitate de cuceriţi. Acuzele că a fost decorat cu Ordinul Victoria al URSS sunt gratuite. Cu acelaşi Ordin, simultan, au mai fost decoraţi generalul Dwight David Eisenhower, ajuns preşedinte al SUA între anii 1953-1961, sau mareșalul polonez Michał Rola-Żymierski, şi el erou de război. Pe lîngă Ordinul Victoria, printre altele, Regele Mihai I a mai fost decorat cu Legiunea de Merit a Armatei Americane în grad de Comandant Şef (Chief Commander of the Legion of Merit), cu Emblema de Onoare a Armatei României... Aşadar, vedeţi pe cine au blamat aceşti inşi care nu cu Ştefan cel Mare ar avea ceva în comun, ci cu inamicii acestuia! Este de mirare că Poliţia nu a intervenit în această afacere. Mai de mirare, însă, dat fiind caracterul vizitei reprezentanţilor Casei Regale a României, este faptul că Dorin Chirtoacă, decorat de către Casa Regală, cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, nu a organizat un... (continuare, pe mîine!)
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 19:01:08 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015