Pe Internet circulă povestea captivantă a lui Claire Nelson, o - TopicsExpress



          

Pe Internet circulă povestea captivantă a lui Claire Nelson, o studentă curioasă din Arkansas, care a aflat că în folia de plastic se găseşte un plastifiant numit adipat de bis (2-etilhexil) (DEHA) şi că FDA (Administraţia Medicamentelor din SUA) nu a verificat niciodată să vadă dacă acest „carcinogen” ajunge în alimente atunci când acestea sunt gătite la microunde. Cu ajutorul unui om de ştiinţă, ea a realizat un experiment în care a pus la cuptor un amestec de folie de plastic şi ulei de măsline, constatând că DEHA a migrat în ulei într-o cantitate mult mai mare decât plafonul stabilit de FDA, de 0,05 părţi per miliard. Ulterior, Nelson a primit cel mai mare premiu acordat studenţilor de către Asociaţia Americană a Chimiştilor, iar povestea ei i-a fermecat pe mulţi reporteri. Toţi s-au grăbit s-o declare omul anului, căci descoperise un alt atentat la sănătatea publică, iniţiat de o industrie iresponsabilă, cu sprijinul şi complicitatea incompetentei FDA. În schimb, oamenii de ştiinţă ne asigură că toate substanţele din produsele de plastic nu sunt deloc toxice pentru organismul uman. Să-i credem?
Posted on: Sat, 27 Jul 2013 10:35:22 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015