Umbrela mare şi litera mică de tot La modă în magazinele din - TopicsExpress



          

Umbrela mare şi litera mică de tot La modă în magazinele din România, atât în cazul hipermarketurilor cât şi în cel al marilor reţele de supermarketuri de cartier sunt coşurile cu produse oferite la reducere. Şi în aceaste cazuri, Capital a descoperit câteva nereguli. Problema este că în respectivele coşuri nu se află niciodată un singur produs, deşi de multe ori comercianţii afişează un singur preţ. Motivul este câteodată, după cum spune un angajat, „că aşa a zis şefa“. În fapt este vorba tot despre o strategie de a atrage clienţii, de această dată prin omisiune. Mai clar, într-un coş de reduceri aflat în incinta Mega Image se puteau găsi diverse sortimente de umbrele. Preţul afişat deasupra era unul singur, adică 5,99 lei. Supriză însă, odată ajunşi la casă, vânzătoarea ne informează că umbrela pe care am ales-o costă 11,99 lei, adică aproape de două ori mai mult decât preţul afişat. Explicaţia ţine de faptul că „am ales o umbrelă mare, nu una mică“. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi la Cora, hipermarket care vinde „la coş“ ciorapi şi chiloţi pentru bărbaţi. Neclare în cazul supermarketului belgian care vinde „umbrele mari“ sunt şi condiţiile promoţiei simbol care promite clienţilor că nu vor aştepta la casă. Cu litere de-o şchioapă, deasupra fiecărui punct de încasare, eşti anunţat că dacă eşti al patrulea la rând şi ai aşteptat mai mult de 5 minute vei primi 5 lei de la magazin. Numai că lucrurile nu sunt atât de simple. Mai jos, cu litere mici greu destul de greu sesizabile vine următoarea precizare: „ Garanţia nu se aplică dacă toate casele de marcat sunt deschise sau dacă o nouă casă a fost deschisă în maximum 3 minute de la semnalare“.
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 20:03:27 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015