Zgură, bitum, tartan, nisip. Aur Dăm timpul înapoi.Arşiţă, multe sticle de apă golite cu nesaţ. Pista de zgură, sau ce a mai rămas din ea, s-a încins de-a lungul zilei şi acum emană căldură, chiar dacă umbra cetăţii o înghite treptat. Într-un colţ, câteva fete îmbujorate fac exerciţii de respiraţie. Tocmai ce au încheiat prima parte a antrenamentului. Puţin obosite, dar mulţumite că zilele acestea au scăpat de bitumul din parc. Da, se antrenau şi pe aleile parcului. Sub îndrumarea lui Nea’ Puiu, care nu le scăpa din ochi în nici un moment. Le vorbeşte frumos, le explică ce au de făcut şi apoi le lasă să se desfăşoare. Ştie că nu face tocmai bine tendoanelor, articulaţiilor, dar mai ştie că acestea sunt condiţiile. A obosit, atât el, cât şi directorul Colegiului de care aparţin, să alerge dintr-un birou în altul al administraţiei locale pentru a face lobby. Nu cer decât o pistă de tartan, deziderat perfect logic pentru perioada în care ne aflăm. La stadion, ori în curtea instituţiei pe care o reprezintă cu cinste pe unde merg. Nu contează, doar să fie. Promisiunile le au ticsite în pod, faptele mai aşteaptă. Şi fetele sunt la fel de resemnate. S-au obişnuit cu ceea ce există şi nu strâmbă din nas. De altfel, câţi sportivi aţi văzut să strâmbe din nas? Din grup face parte şi „Flori”. E încă pe băncile liceului şi e noua promisiune a lui Nicolae Alexe. Sau Nea Puiu. Învaţă la fel de bine pe cum aleargă. Sau mai bine zis, pe cât „zboară”. Pentru că îi place tare mult nisipul. Săritura în lungime şi apoi triplusalt. Prima probă, preferata ei, cea de-a doua, găselniţa antrenorului. Anul acesta, a terminat cu a treia medie clasa a XI-a. La sport, nu visează decât la primul loc. Ea şi toţi cei care o cunosc. Munceşte enorm, iar rezultatele nu întârzie să apară. Doboară record după record la doar 17 ani împliniţi în luna lui prier. Visează la performanţe internaţionale, îşi aşteaptă cuminte rândul. Şi porţile i se deschid. E cuprinsă între cei 34 de atleţi care pleacă la Doneţk pentru Mondialele de Cadeţi. Adică exact pe stadionul pe care nu demult, Mircea Lucescu se întorcea cu Cupa UEFA. O însoţeşte, cu acelaşi zâmbet cald, antrenorul care a descoperit-o. Pentru prima dată când Federaţia acceptă acest lucru. Pe semne, cei de acolo au simţit ceva. Şi „Flori” nu dezamăgeşte. Ia de două ori aurul, egalează performanţa de acum 10 ani Cristinei Spătaru şi e singura din întreaga delegaţie a României care urcă pe podium! Acolo sus, cu tricolorul pe umeri, un zâmbet larg. Undeva în spate, de sub mustaţă, unul la fel de larg şi satisfăcut. Nici una din ipostaze nu trădează munca şi efortul depus pe drum. Lipsa condiţiilor propice unei performanţe de genul acesta. Lipsa unei piste adecvate care să dea uitării holurile colegiului şi aleile parcului (de curând modernizat). Or fi două medalii mondiale de aur de-ajuns pentru a convinge pe cei ce trebuie convinşi? Dacă nu, poate mai e nevoie şi de una continentală. Căci „Flori” şi Nea Puiu nu se întorc acasă. N-au timp să îşi tragă sufletul, pentru că la finele săptămânii, dau Doneţk-ul pe Rieti, un mic orăşel din „inima” Italiei, aflat la doi paşi de capitala Roma. Acolo au loc Campionatele Europene rezervate juniorilor I. Speră şi aici la podium, deşi va fi ceva mai dificil. Eu nu sper decât că cei de aici, îi vor aştepta aşa cum se cuvine la întoarcere. Şi, cine ştie, le vor face un cadou de care să se bucure nu doar ei, ci şi cei pentru care, au devenit, de vinerea trecută, un model demn de urmat!
Posted on: Tue, 16 Jul 2013 07:42:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015