Un an de la lovitura de stat. Ce (n)au învăţat Ponta, - TopicsExpress



          

Un an de la lovitura de stat. Ce (n)au învăţat Ponta, Antonescu, Opoziţia şi presa ? Autor: Dan Andronic Anul trecut pe vremea asta, USL declanşase deja lovitura de stat. S-a terminat cum nu se poate mai prost pentru ei, dar nu asta mă interesează, ci că s-a terminat cât se poate de prost pentru România. Si totuşi artizanilor loviturii de stat din vara lui 2012 le-a mers bine : au câştigat alegerile cu 70% şi controlează tot ce se poate controla în România, în timp ce românii continuă să plătească borcanele sparte. Aş putea să reiau aici pe scurt implicaţiile economice ale suspendării şefului statului din vara anului trecut de la devalorizarea leului la scăderea dramatică a investiţiilor sau un nou eşec în dosarul Schengen. Toate aceste aspecte au fost dezbătute de numeroase ori. Dar ce au învăţat politicienii care ne conduc după lovitura de stat din 2012 ? Mulţi dintre ei de-abia după eşecul suspendării au învăţat că nu pot acţiona într-un dispreţ complet al legii. Că există mai ales factori externi care nu ne lasă să o luăm razna şi care au instrumentele necesare pentru a ne readuce la ordine. Premierul Victor Ponta a învăţat pe pielea sa acest lucru şi înca mai trage ponoasele. A primit o lecţie usturătoare şi de un an de zile nu poţi să nu observi că se străduieşte să repare ce a stricat, dar că multe uşi îi sunt în continuare închise. Moment foarte neplăcut mai ales pentru tânăr premier aflat la 40 de ani. Chiar el recunoştea asta : "Mi-a făcut foarte mult rău, pentru că dacă în 7 mai eram (...) nu doar cel mai tânăr prim-ministru social-democrat, dar eram foarte bine cunoscut, foarte bine conexat, colegii mei, începând cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi toţi ceilalţi, sigur că după episodul din vară am avut foarte mult de pierdut. Mi-au rămas şi nişte cicatrici. Rana s-a vindecat - cum e povestea cu plagiatul -, dar cicatricea va rămâne întotdeauna, şi peste 10 ani şi peste 20 de ani". Corect ! Cel care nu a înţeles absolut nimic pentru că nici nu vrea este Crin Antonescu. Doar zilele trecute, după ce CCR a decis că pragul de prezenţă la referendum de 30% se va aplica peste un an, Antonescu a lansat un dur atac la adresa judecătorilor Curţii, spunând că sunt doar « nişte oameni » care îşi excedează atribuţiile şi « ne impun nouă nişte lucruri ».Ieri, prezent la recepţia oferită de ambasada Statelor Unite cu ocazia Zilei Independenţei, Crin Antonescu a fost complet ignorat de oficialii americani, relatează Realitatea Tv, în condiţiile în care Traian Băsescu era plecat în Germania şi potrivit protocolului, şeful Senatului devine primul om ca rang. Dar nu cred că îl interesează foarte mult acest aspect...Unul dintre cei mai influenţi oameni din stat, Liviu Dragnea a înţeles şi el mai mult de o groază. Spune că vrea un referendum pe Constituţie pe 3 zile şi probabil singurul său regret este că nu a reuşit să facă mai mulţi morţi să voteze pe 29 iulie 2012. Nu vreau să fiu naiv dar cred că în schimb, presa din România -alta decât anexele la USL- a învăţat să fie mai vigilentă. Să privească cu mult mai multă suspiciune orice mişcare a Puterii şi să nu mai spună : « nu este posibil să se întâmple aşa ceva ». Cât despre fragmentata Opoziţie, nici nu merită să mă ostenesc să scriu. Citiţi mai mult: Un an de la lovitura de stat. Ce (n)au învăţat Ponta, Antonescu, Opoziţia şi presa ? - Opinii EVZ > EVZ.ro evz.ro/detalii/stiri/un-an-de-la-lovitura-de-stat-ce-nau-invatat-ponta-antonescu-opozitia-si-presa-1045860.html#ixzz2Y4GsY93i EVZ.ro
Posted on: Thu, 04 Jul 2013 09:35:17 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015